Andy Murray s-a retras din competiţia de simplu de la Jocurile Olimpice, dar va juca la dublu la Paris. Va fi ultimul turneu al carierei sale, relatează bbc.com.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Triplul campion de Grand Slam a confirmat că se va retrage la finalul JO, ceea ce înseamnă că ultimul meci de simplu din cariera sa a fost împotriva lui Jordan Thompson, în turul al doilea la Queen's în iunie, când a fost forţat să se retragă din cauza unei accidentări la spate.

Această accidentare l-a determinat, de asemenea, să se retragă de la simplu la Wimbledon, dar el a jucat un ultim meci de dublu la locul unde a câştigat două dintre cele trei titluri majore.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Murray va juca alături de Dan Evans la Paris, cei doi fiind repartizaţi în primul tur împotriva japonezilor Taro Daniel şi Kei Nishikori.

"Am luat decizia de a mă retrage de la simplu pentru a mă concentra pe dublul cu Dan", se arată într-un comunicat al lui Murray. "Antrenamentele noastre au fost grozave şi jucăm bine împreună. Abia aştept să încep şi să reprezint GB încă o dată".

Roland Garros, locul de desfăşurare al French Open, găzduieşte turneul olimpic de tenis în perioada 27 iulie - 4 august.

Murray este de două ori medaliat cu aur la simplu, triumfând în 2012 şi 2016 şi devenind primul jucător de tenis masculin care câştigă două medalii olimpice de aur. De asemenea, el a câştigat argintul la dublu mixt cu Laura Robson în 2012.

Andy Murray a câştigat US Open 2012 şi două titluri memorabile la Wimbledon în 2013 şi 2016. Cariera sa de simplu s-a încheiat cu 46 de titluri ATP, inclusiv 14 Masters 1.000.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.