Jocurile Olimpice de la Pyeongchang au început, vineri, cu o ceremonie sub semnul păcii, marcată de momentul istoric al defilării sportivilor din Coreea de Nord şi Coreea de Sud sub drapelul unificării. Un moment savuros al spectacolului a fost defilarea tonganului Pita Taufatofua, care deşi este iarnă şi temperatura este foarte scăzută, s-a prezentat în arenă la fel ca la festivităţile de la JO de vară de la Rio, cu torsul gol.
Ceremonia a început cu clopotul păcii bătând în mijlocul arenei din Pyeongchang şi cu focuri de artificii.
A urmat incursiunea imaginară în timp a cinci copii, călăuziţi de tigrul alb, unul dintre cei patru protectori ai păcii. Nu au lipsit dragonul albastru, pasărea purpurie şi ţestoasa neagră, ceilalţi trei protectori, elemente din natură, invenţii ale coreenilor şi un altar care uneşte cerul şi pământul, într-o rugăciune pentru pace.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Publicului i-au fost prezentaţi preşedintele sud-coreean Moon Jae-in şi preşedintele CIO, Thomas Bach, moment urmat de încă două segmente de spectacol, Tărâmul păcii şi Armonia Cosmosului.
Corul de copii Rainbow a intonat imnul Coreei de Sud şi sportivii care vor concura la JO au început să defileze, începând cu Grecia, iniţiatoarea JO, având-o ca portdrapel pe Sophia Ralli (schi alpin), şi terminând cu o delegaţie unificată a Coreei, cu doi purtători de drapel, Chung Gum Hwang şi Yunjong Won. Delegaţia României a defilat a 13-a, conform transcrierii asiatice, după Liban şi înaintea Luxemburgului.
Delegaţia României, cu portdrapelul Marius Petru Ungureanu, a defilat la JO de la Pyeongchang, românii fiind a 13-a delegaţie anunţată, conform transcrieii asiatice.
Sportivii ruşi au defilat în ţinute neutre, sub drapelul olimpic. Cei 169 de ruşi concurează sub titulatura de "Sportivi olimpici ai Rusiei".
Un sportiv aşteptat cu curiozitate de întreaga lume să defileze la ceremonia de deschidere, după ce a impresionat prin prezenţa de la ceremonia de la JO de vară de la Rio apărând cu torsul gol şi uns cu ulei, a fost Pita Taufatofua, din Tonga.
La Rio, Taufatofua a concurat la tawkwondo. El va participa la Pyeongchang în competiţia de schi fond şi este singurul reprezentant al ţării sale. Tonganul a defilat la Pyeongchang la fel ca la Rio.
După defilarea sportivilor, cei cinci copii care au apărut în prima parte a spectacolului şi-au continuat periplul, pe râul timpului, în acordurile melodiei populare Arirang, un imn neoficial al Coreei. Cei cinci copii trec printr-o poartă a viitorului şi îşi îndeplinesc visele legate de carieră. Ei văd o lume în care tehnologia este primordială şi în care oamenii, obiectele, timpul şi spaţiul sunt interconectate şi oamenii sunt fericiţi. Trebuie să ne străduim să realizăm această lume a viitorului în care este pace, este concluzia segmentului “Totul pentru viitor” al ceremoniei de la Pyeongchang.
Jocurile Olimpice de iarnă de la Pyeongchang au fost declarate deschise de preşedintele sud-coreean Moon Jae-in. Înainte de acest moment, liderul CIO, Thomas Bach, i-a felicitat pe organizatori şi le-a mulţumit voluntarilor. “Este competiţia vieţii voastre. Ne veţi inspira pentru a trăi în pace şi armonie în ciuda diferenţelor dintre noi”, s-a adresat Bach sportivilor.
Piesa Imagine a lui John Lennon a fost interpretată apoi de un grup de muzicieni, între care s-au numărat Jeon In-kwon şi Ha Hyun-woo, iar cei cinci copii au eliberat porumbei către cer, cu dorinţa de pace.
Au urmat momentele clasice pentru o ceremonie de deschidere a JO: arborarea imnului olimpic, intonarea imnului olimpic, jurământul sportivilor şi aprinderea flăcării olimpice. La Pyeongchang, flacăra a fost aprinsă de Kim Yuna, campioana olimpică din 2010 la patinaj artistic. Ea a primit torţa de la două componente ale echipei unite de hochei pe gheaţă a Coreei de Nord şi Coreei de Sud.
Finalul ceremoniei a fost unul incendiar, cu dans, culoare şi artificii.
La Pyeongchang urmează 17 zile de concurs pe parcursul cărora aproape 3.000 de sportivi din 92 de ţări vor lupta pentru 102 medalii de aur, o premieră.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.