Americanul Noah Lyles, noul campion olimpic la 100 metri în competiţia de atletism, a declarat că a fost convins la finalul cursei că jamaicanul Kishane Thompson a fost câştigător.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

"Nu am simţit că am câştigat această cursă, am dat 100%, dar am simţit că nu am atacat la momentul potrivit, am crezut că am făcut-o prea devreme. În plus, de pe culoarul meu, eram prea departe pentru a vedea exact ce a făcut Kishane Thompson. A fost un moment nebunesc, chiar am crezut că a câştigat. Chiar m-am dus la Kishane şi i-am spus: "Amice, cred că asta e pentru tine". Când mi-am văzut numele pe ecran, a fost incredibil. Sunt mândru că am făcut asta împotriva unor atleţi atât de rapizi, în cea mai mare cursă din lume, pe cea mai mare scenă din lume. Mă pregătesc de ani de zile. Drumul a început în 2021 cu medalia de bronz de la Tokyo, când mi-am spus că trebuie să mă schimb şi să evoluez. Fiecare campionat este diferit, iar eu nu voiam să mă mai simt la fel. La Budapesta, în 2023 (campion mondial la 100 m, 200 m şi 4x100 m, n.r.), am fost cel mai rapid şi favorit, dar în acest an, rivalii mei erau pregătiţi.Mă simt împlinit doar acum, când am această medalie de aur în mâinile mele. Am muncit din greu din 2021. Acum sunt campion olimpic, nu doar campion mondial, ci şi cel mai rapid om din lume", a declarat Lyles.

Americanul Noah Lyles a fost încoronat campion olimpic la 100 m la Paris 2024, în competiţia de atletism, după o cursă uimitoare pe Stade de France, care s-a încheiat la photo finish.

Evenimente

24 septembrie - Eveniment News.ro – ROINVEST - Ediția a V-a Parteneri: ARB, CEC Bank, ROCA, TeraPlast, ACUE
30 septembrie - Eveniment Profit.ro E-Commerce – Provocările creșterii pe o piață cu concurență tot mai dură - Ediția a V-a - Parteneri: CEC Bank, ContentSpeed, ARB
7 octombrie - Eveniment Profit Energy.forum - Ediția a VIII-a. Parteneri: Raiffeisen Bank, ACUE
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania. Parteneri: ARB, CEC Bank, Garanti BBVA, Raiffeisen Bank, Philip Morris

Lyles a trecut linia de sosire în 9,784 secunde şi a câştigat medalia de aur, Kishane Thompson din Jamaica fiind la cinci miimi de secundă în urmă, cu argintul obţinut în 9,789. Fred Kerley din SUA a cucerit bronzul în 9,81.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.