Echipa de handbal feminin Dunărea Brăila a învins sâmbătă, în deplasare, formaţia croată HC Podvraka, scor 32-26 (21-13), în manşa tur din sferturile de finală ale European League.
Principalele marcatoare ale partidei au fost Mamic 10 goluri, Simara 7, pentru gazde, respectiv Jezic 7, Liscevic 5, pentru Dunărea Brăila.
Manşa retur se va juca în 24 martie, pe terenul celor de la Dunărea Brăila, pentru un loc la Turneul Final Four al European League.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Formaţia brăileană s-a calificat în grupe după ce a disputat două tururi preliminare, eliminând formaţiile Valur (30-29, 30-14) şi Borussia Dortmund (25-24, 27-22).
Apoi, a încheiat lider al grupei B, în urma rezultatelor: 27-21 şi 24-19 cu Chambray Touraine Handball, 28-32 şi 33-23 cu Thuringer HC, 30-29 şi 34-26 cu Lokomotiva Zagreb.
În sferturile European League s-a mai calificat Gloria Bistriţa, care va juca în compania formaţiei Mosonmagyarovari KC, sâmbătă seară, iar returul în 23 martie, la Bistriţa. În celelalte două sferturi se duelează Thuringer HC – Storhamar şi Neptunes Nantes – Sola HK.
Turneul Final Four va avea loc în 11-12 mai, la Graz.
Deţinătoarea trofeului este Ikast Handbold, care evoluează în acest sezon în Liga Campionilor.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.