Guvernul italian pregăteşte un decret prin care toate competiţiile sportive din zonele afectate să se desfăşoare cu porţile închise din cauza creşterii numărului de cazuri de infectare cu coronavirus, informează gazzetta.it.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

În doar câteva zile, Italia a devenit a treia ţară în ceea ce priveşte numărul cazurilor de infectare cu coronavirus. În această ţară au murit patru persoane. De vineri până acum s-au înregistrat în Italia aproximativ 150 de cazuri de infectare cu coronavirus, cele mai afectate regiuni fiind în nordul ţării.

Din acest motiv, patru dintre cele şase meciuri de fotbal programate, ieri, în etapa a XXV-a, au fost amânate.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Măsura guvernului ar fi luată iniţial doar pentru o durată de 6-7 zile.

Unul dintre meciuruile care ar fi afectate de această decizie este derbiul Juventus Torino - Internazionale Milano, programat, duminică, de la ora 21.45, în etapa a XXVI-a din Serie A.

Conducerea clubului campion doreşte mutarea partidei într-o altă regiune, neafectată de coronavirus, însă cel mai probabil meciul va rămâne la Torino şi se va juca la data prevăzută, fără spectatori însă.

O altă întâlnire, Inter Milano - Ludogoreţ din Liga Europa, se va disputa cu porţile închise, a mai scris gazzetta.it.

Cu acordul UEFA, autorităţile locale vor anunţa această decizie în următoarele ore, potrivit sursei citate.

Forul european a analizat mai multe variante de a muta meciul pe un alt stadion, dar în cele din urma măsura porţilor închise a fost cea preferată.

Partida contează pentru returul 16-imilor de finală ale Ligii Europa şi va avea loc joi, de la ora 22.00. În tur, Inter s-a impus la Razgrad, cu 2-0.

La echipa bulgară evoluează atacantul Claudiu Keşeru şi fundaşii Cosmimn Moţi şi Dragoş Grigore.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.