Manchester City a învins, miercuri, cu 2-1, în deplasare, formaţia Real Madrid, în manşa I a optimilor de finală ale Ligii Campionilor, dar antrenorul "cetăţenilor" spune că echipa lui nu a câştigat nimic, calificarea fiind departe de a fi fost jucată.
"Dacă este o echipă care poate schimba cursul lucrurlor, aceasta este Real Madrid. Am primit un gol, apoi am marcat şi am jucat mai bine din acel moment. Liga Campionilor are suişuri şi coborâşuri. Drumul este încă lung. Suntem fericiţi că am câştigat pe Bernabeu, dar nu este nimic câştigat", a declarat antrenorul catalan, potrivit lequipe.fr.
Pep Guardiola a devenit, miercuri, antrenorul cu cele mai multe victorii în fazele eliminatorii ale Ligii Campionilor, devansându-i pe italianul Carlo Ancelotti, acum la Everton, pe portughezul José Mourinho, de la Tottenham, şi pe scoţianul Alex Ferguson, retras din activitate.
Guardiola, 49 de ani, a antrenat până acum echipele FC Barcelona (2008-2012), Bayern Munchen (2013-2016) şi Manchester City, din 2016.
Manchester City a învins în deplasare Real Madrid, scor 2-1, revenind de la 0-1. Real Madrid a deschis scorul prin Isco ’60, iar pentru City au înscris Jesus ’78 şi De Bruyne ’83 (penalti).
În minutul 86, de la Real Madrid a fost eliminat Sergio Ramos.
Partida retur va avea loc la 17 martie.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.