România va fi reprezentată de 12 sportivi, care vor concura în competiţia feminină şi masculină, la Campionatul Mondial de la Anvers, care începe în 30 septembrie. În concursul feminin va lua startul şi multipla campioană Simone Biles, care a câştigat selecţia naţională şi a fost cooptată în echipa SUA.
FR Gimnastică a anunţat, miercuri, componenţa delegaţiei României, care va pleca în 25 septembrie spre Belgia. Astfel, la feminin, România va fi reprezentată de Ana Maria Bărbosu, Sabrina Maneca Voinea, Lilia Cosman, Amalia Ghigoarţă, Andreea Preda şi Ella Oprea Creţu, însoţite de antrenorii Corina Moroşan, Camelia Voinea, Patrick Kiens, Florin Cotuţiu şi Jones Daymon. Gimnastele tricolore vor debuta în 2 octombrie, prima rotaţie la sol, de la ora 11.00.
În competiţia masculină, România va fi reprezentată de Gabriel Burtanete, Robert Burtanete, Andrei Muntean, Roland Modoianu, Nicholas Ţarcă şi Emilian Neagu. Gimnaştii vor fi însoţiţi de antrenorii Marius Berbecar, Marius Urzică şi Gerard Speerstra. Ei vor concura în calificările din 30 septembrie, în subdiviziunea a treia, cu prima rotaţie la bară fixă (ora 17.00).
Campionatul Mondial de la Anvers va avea loc între 30 septembrie – 8 octombrie. În echipa feminină a SUA va fi prezentă şi multipla campioană Simone Biles, care are deja cinci titluri mondiale la individual-compus şi va concura la a şasea ediţie CM. Ea şi-a câştigat locul în echipa SUA, după ce a obţinut cel mai bun punctaj la individual-compus, în cadrul selecţiilor naţionale, încheiate miercuri.
De patru ori campioană olimpică, Biles s-a retras în timpul JO din 2021, invocând probleme de sănătate mintală. Ea a revenit în concursuri în 2022, ocazie cu care preciza că doreşte să participe la CM 2023 şi JO 2024.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.