Patronul FCSB, Gigi Becali, a declarat, vineri, că a primit o ofertă din SUA pentru Florinel Coman, de nouă milioane de euro pentru 50 la sută din drepturile federative ale atacantului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

"Am primit ieri ofertă oficială pentru Coman de 7 milioane şi jumătate. Cu comisionul impresarului, un milion jumătate, deci nouă milioane, pentru 50 la sută. Deci vor să cumpere 50 la sută din Coman cu nouă milioane. Nici nu m-a interesat. Am oferta oficială, scrisă, de la un club din America. Am zis în primul rând că Florinel Coman nu trebuie să plece în America. Dublu, sută la sută, nu înseamnă 18? Dar nu îl dau cu 18, îl dau cu 20. Daca aşa am spus? De ce să-l dau cu 18, dacă am zis că-l dau cu 20. Acum, Mirel Rădoi trebuie să înţeleagă şi el şi să facă ce e bine pentru fotbal. Dacă îl iei şi îl ţii pe bancă şi nu îl bagi, mai bine lasă-l în partea cealaltă, să joace. E mai important să joace decât să stea pe bancă. Mai bine joci la naţionala mică decât să stai pe bancă la naţionala mare. Are timp Florinel să se afirme, are 21 de ani", a declarat Becali, la ProX.

Gigi Becali este mulţumit de delgarea arbitrului Horaţiu Feşnic la derbi.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

"E cea mai bună. Ăsta e arbitrul de care îmi place cel mai mult, de Feşnic. E foarte ferm, greşete rar. Greşeşte şi el că e om. Nu stă la bârfă cu jucătorii, îmi place de el, dar e foarte ferm şi nu stă la vrăjeală. Nu stă la bârfă cu jucătorii, îmi place de el. E arbitru, îmi place atitudinea lui, cum fluieră, cum cutare. Orice fault e falult, nu că las jocul să se joace mai tare. Arbitrează în stil european. Fotbalul se joacă cu mingea, nu se dă la gioale. El fluieră, nu-şi face viaţa grea. Pac, a fluierat, dă fault! Comportamentul lui, mimica lui, îmi place. Îmi place că dă fault, nu că <stai puţin, că las eu jocul mai tare, mă dau eu şmecher>", a precizat el.

Lui Gigi Becali îi place de mijlocaşul Deian Sorescu de la Dinamo, dar nu vrea să-l transfere la FCSB.

"Sorescu, atât. Îmi place ce joacă, nu pentru Steaua, nu să-l cumpăr. Poate Fabbrini ăla, aşa e talentat, dar mă gândesc că peste tot pe unde a fost a plecat şi nu l-au ţinut, înseamnă că e ceva în neregulă. Are momente când dribează, dar nu cu echipele mari. Cu noi nu o să o atingă mingea prea mult mingea pentru că nu are forţă. De la noi o să fie decisiv Moruţan", a declarat omul de afaceri.

Întrebat dacă îşi doreşte ca rivala CFR Cluj să treacă de FC Sevilla, Becali a răspuns: "Nu vreau să treacă. De ce să treacă? Vreau să nu treacă. Hai că fac păcate, nu mă mai întreba de ei! Mai bine nu mai vorbesc de asta şi gata. Ce vrei, să te mint?"

Partida Dinamo - FCSB va avea loc duminică, de la ora 20.00, pe Arena Naţională, în etapa a XXV-a a Ligii I.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.