Gheorghe Popescu, implicat în proiectul de organizare a Campionatului European din 2020, a dat asigurări că România este aproape sigură că a respectat ce şi-a asumat prin dosarul de candidatură. Însă, în ceea ce piveşte cele patru stadioane pe care România a promis că le va reconstrui, doar două vor fi gata până vara viitoare, Steaua şi Giuleşti.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

"De la 1 septembrie nu se va mai putea întâmpla nimic. La 1 septembrie, UEFA va da girul final şi după 1 septembrie - sperăm să nu facem nicio prostie zilele acestea - nu se va mai întâmpla nimic. UEFA va da binecuvântarea finală. În proporţie de 90 la sută - pentru că domnul ministru este de puţin timp în acest proiect, au fost trei miniştri ai Tineretului şi Sportului de când am preluat eu - avem în proporţie de 95 la sută toate garanţiile guvernamentale terminate. Când noi am depus dosarul de candidaură, am avut 12 garanţii guvernamentale pe care guvernul României şi le-a asumat în acest proiect Euro-2020 şi în proporţie de 95 la sută aceste garanţii guvernamentale sunt implementate. Eu ştiu că toată lumea când vorbeşte de Euro-2020 se gândeşte la stadioane, <aoleu, avem stadioane, nu avem stadioane>. Campionatul european nu mai poate fi pus în pericol după 1 septembrie. Noi am tot livrat către UEFA, am făcut asta, am făcut plan de mobilitate cu Primăria Capitalei şi cu FRF, că suntem trei componente importante: Primăria Capitalei, Guvernul României şi FRF. Guvernul României a livrat cel mai mult pentru acest proiect pentru că el şi-a asumat, bineînţeles şi Primăria Capitalei cu planul de mobilitate, cu fan zone-ul şi stadionul, care este în proprietatea Primăriei Capitalei. Eu nu cred că se mai poate întâmpla ceva în cele două zile rămase şi Euro-2020 nu este pus în pericol şi vom organiza un Euro-2020 şi cu minim două stadioane terminate, care nu sunt în cele 12 garanţii guvernamentale. Este important să le terminăm pe toate, să dăm o dovadă de seriozitate pentru că aceste stadioane sperăm să le folosim după aceea la alte competiţii, aici este câştigul nostru cel mai mare, credibilitate faţă de UEFA. Să demonstrăm că suntem capabili să facem şi asta şi ce-am mai spus că facem, pentru ca în viitor să avem şi alte competiţii pe care să le organizăm la Bucureşti. Ar fi păcat, având această infrastructură sportivă, să nu facem competiţii de nivel european, rugby sau fotbal în Bucureşti, pentru că avem atât de multe stadioane, ţinând cont şi de stadioanele de la Giurgiu şi Ploieşti plus terenurile din Bucureşti, avem un număr de şase, eu sper să fie şi Dinamo, şapte", a declarat Popescu, la Pro X. 

Arena Naţională este destinată să găzduiască patru meciuri în cadrul Euro-2020, la 14, 18 şi 22 iunie 2020, în Grupa C şi pe 29 iunie 20202 pentru optimile de finală. 

Evenimente

14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou

Conform cerinţelor UEFA, România trebuie să modernizeze patru stadioane în Bucureşti pe care echipele participante să desfăşoare antrenamentele. Dintre  acestea, Steaua, Rapid şi Arcul de Triumf, se află în diferite faze de realizare, în timp ce arena Dinamo a întâmpinat dificultăţi din cauza unor probleme juridice.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.