Gian Piero Gasperini, antrenorul echipei Atalanta, a declarat că sărbătorirea calificării echipei lui în sferturile de finală ale Ligii Campionilor va avea loc când virsul care afectează Italia şi mai ales regiunea Lombardia, în care se află oraşul Bergamo, va fi învins.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

"Penaltiul de la început ne-a dat şi mai multă încredere. Am avut uneori probleme în prima repriză, dar a fost mult mai bine apoi. Am luat goluri care puteau fi evitate, dar am făcut multe lucruri bune. Am dorit să câştigăm pentru a confirma cu o victorie ceea ce am făcut bine în această optime de finală. Nu e normal să marchezi atât de mult, patru goluri atât de des, este extraordinar. Am avut un start dificil în acestă competiţie, dar am luat măsuri şi am obţinut patru victorii la rând. Este o competiţie care ne face să progresăm. Suntem foarte fericiţi să putem reprezenta un teritoriu care suferă. Am primit multe mesaje, inclusiv de la directorul spitalului din Bergamo. Vom sărbători când va fi posibil, în iunie şi după. Vom face o mare sărbătoare când vom învinge acest pericol", a declarat Gasperini, potrivit lequipe.fr.

Atalanta Bergamo s-a calificat în sferturile de finală ale Ligii Campionilor la prima participare, după ce a învins, marţi, în deplasare, cu scorul de 4-3 (2-1), formaţia Valencia, în maşa a doua a optimilor. În tur, la Milano, Atalanta s-a impus cu scorul de 4-1.

Au marcat: Gameiro '21, '51, Ferran Torres '67 / Ilicici '3 (p), '42 (p), '71 şi '82.

O brigadă din România, condusă de Ovidiu Haţegan, a arbitrat meciul de la Valencia, care s-a desfăşurat fără spectatori. El a dictat două penaltiuri în favoarea oaspeţilor, unul pentru fault, al doilea, cu VAR, în urma unui henţ.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.