Fostul preşedinte al Federaţiei Ungare de Nataţie, omul de afaceri Tamas Gyarfas, a fost condamnat, joi, la şapte ani de închisoare, pentru că a pus la cale uciderea unui antreprenor rival în 1998, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Acuzatul, în vârstă de 74 de ani, a fost găsit vinovat de "instigare la crimă cu premeditare" de către Tribunalul Regional din Budapesta, care şi-a pronunţat verdictul în condiţii de maximă securitate.

Gyarfas, care a fost şi vicepreşedinte al Federaţiei Internaţionale de Nataţie (FINA) între 2013 şi 2017, a susţinut în timpul dezbaterilor de anul trecut că nu a avut "nimic de-a face" cu această afacere, care i-a "ruinat viaţa".

Evenimentele datează din 11 februarie 1998, când Janos Fenyo, un magnat rival din domeniul mass-media, a fost împuşcat mortal cu o armă automată în timp ce se afla la un semafor în centrul Budapestei.

Autorul împuşcăturii, un slovac, a fost condamnat la închisoare pe viaţă în 2012 şi abia şase ani mai târziu Gyarfas a fost arestat şi plasat sub control judiciar strict în legătură cu acest caz care a şocat Ungaria.

Potrivit procurorului, între cei doi bărbaţi a existat "o dispută comercială, o luptă pentru putere şi, în consecinţă, un conflict personal intens".

Patron atotputernic al Federaţiei maghiare de fotbal (MUSZ) timp de 23 de ani, Gyarfas îşi angajase primul asasin plătit în septembrie 1997, dar acesta a dezertat. El a angajat apoi un al doilea asasin plătit, Tamas Portik, care a organizat în cele din urmă crima, potrivit rechizitoriului.

Gyarfas, care a fost deja închis pentru alte infracţiuni, a fost condamnat la închisoare pe viaţă, cu posibilitatea de eliberare condiţionată peste 20 de ani.

Numit la conducerea MUSZ în 1993, Tamas Gyarfas, fost jurnalist sportiv, a fost nevoit să demisioneze în noiembrie 2016, după ce a fost criticat de campioana olimpică Katinka Hosszu pentru stilul său de conducere autoritar, condiţiile proaste de antrenament şi neplata primelor.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.