Fostul mijlocaş internaţional croat Zvonimir Boban a anunţat, luni, că se întoarce la Dinamo Zagreb, unde şi-a început cariera de jucător, ca manager general al clubului, după ce a ocupat funcţii de conducere la FIFA şi UEFA

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

 „Am intrat pentru prima dată pe stadionul Maksimir la 1 septembrie 1982, iar dorinţa rămâne aceeaşi”, a declarat Boban în cadrul unei conferinţe de presă la Zagreb.

„Acum trei zile am spus că vom face totul pentru a-l aduce pe Zvone la club, iar astăzi este aici”, a declarat actualul director general (CEO) Zvonimir Manenica, pe care Boban îl va înlocui la 1 iunie. „Zvone este Dinamo, iar Dinamo este Zvone. Este o revenire firească”, a adăugat preşedintele clubului, Velimir Zajec.

În vârstă de 56 de ani, veteranul fotbalului croat şi-a început cariera la Dinamo, unde a jucat din 1985 până în 1991, înainte de a urma o carieră internaţională la AC Milan, Bari şi Celta Vigo. Cu Milan, el a câştigat Liga Campionilor în 1994 şi patru titluri de campion al Italiei (1993, 1994, 1996 şi 1999).

A fost căpitanul Croaţiei, care a ocupat locul al treilea la Cupa Mondială FIFA 1998 din Franţa, prima participare a ţării sale la această competiţie. 

După cariera de jucător, Boban a fost secretar general adjunct al FIFA între 2016 şi 2019, iar apoi director de fotbal al UEFA între 2021 şi 2024.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.