Fostul gimnast maghiar Szilveszter Csollany, dublu medaliat olimpic, a murit luni, la vârsta de 51 de ani, din cauza Covid-19, au anunţat autorităţile sportive.
"Cu profundă tristeţe anunţăm moartea lui Szilveszter Csollany", au anunţat într-o declaraţie comună federaţia naţională de gimnastică şi Comitetul Olimpic, salutând un sportiv "de excepţie".
Fostul sportiv s-a îmbolnăvit de coronavirus la începutul lunii decembrie şi fusese internat la Budapesta în stare gravă, având nevoie de asistenţă respiratorie.
Campion european în 1998, a câştigat o medalie de argint la Jocurile Olimpice de la Atlanta în 1996, înainte de a câştiga aurul la Sydney în 2000, de fiecare dată la inele. După ce s-a retras în 2003, a devenit antrenor şi a lucrat pentru un mic club din Austria.
Szilveszter Csollany, care a distribuit mai multe postări antivaccin pe pagina sa de Facebook, nu a vrut să fie vaccinat împotriva Covid. Dar a trebuit să se vaccineze cu doza unică Janssen "din cauza muncii sale cu copiii”, a anunţat tabloidul Blikk la începutul lunii ianuarie. A fost, însă, cu puţin timp înainte să se îmbolnăvească şi nu a reuşit să dezvolte un nivel suficient de anticorpi, potrivit aceleiaşi surse.
"Adio, campionule”, a scris premierul Viktor Orban, într-un mesaj însoţit de o fotografie alb-negru, în timp ce Zoltan Magyar, dublu campion olimpic la gimnastică, a deplâns "o pierdere uriaşă, la o vârstă atât de tânără".
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.