Florin Şari, lider al structurii locale de organizare Euro-2020 la Bucureşti, a declarat, într-un interviu pentru AFP, că nu are temeri de natură tehnică în privinţa organizării meciurilor în Capitală, informează frf.ro.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

“Nu am temeri de natură tehnică. Pregătirile la stadion sunt supervizate deja de un manager al UEFA care stă la Bucureşti, iar de la 1 mai 2020 Arena Naţională va intra sub comanda sa. În ce priveşte celelalte obiective şi acţiuni: fan zone, planul de mobilitate, operaţiunile de la aeroport, suntem fie un exemplu pozitiv (mă refer la fan zone şi planul de mobilitate), fie în grafic cu planificarea. Deci, suntem pregătiţi şi avem timp să răspundem oricăror provocări. Am, desigur, emoţiile pe care ţi le dă un proiect de o asemenea anvergură, dar sunt emoţii constructive”, a spus Şari.

El precizat că primele acţiuni pregătitoare pentru Euro-2020 au avut loc încă din anul 2015. “Din 2016 încoace, am făcut paşii concreţi, ceea ce înseamnă că am parcurs un drum lung , pe care am intrat în linie dreaptă, acum că au rămas mai puţin de 200 de zile până la primul meci. Au fost multe provocări, dat fiind că România nu a mai organizat vreodată o competiţie de asemenea anvergură şi cu standarde atât de înalte de desfăşurare. Suntem în parametrii stabiliţi, dar eforturile noastre trebuie să crească acum, pentru că vom intra în faza în care amprenta turneului va deveni vizibilă în jurul nostru. Ca exemplu concret, în următoarele două luni vom angaja încă 40 de specialişti pentru Euro-2020: manageri, coordonatori, asistenţi de proiect. E un proiect complex, dar ştim cum să-l finalizăm cu succes”.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Întrebat de ce a început târziu modernizarea stadioanelor, Şari a spus că şi schimbările guvernelor au afectat evoluţia lucrurilor: “De la nivelul nostru, de management sportiv, este mai important să vorbim de momentul când acestea vor fi disponibile şi nu despre calendarul lucrărilor de construcţie. Desigur, ne-am fi dorit cu toţii să avem patru stadioane finalizate, echipele de fotbal româneşti să fi jucat deja meciuri importante pe ele, ca să vedem exact cum funcţionează la capacitate maximă. Rolul acestor facilităţi este acela de a găzdui antrenamentele echipelor, toate meciurile de Euro se vor disputa pe Arena Naţională. Ceea ce am observat este că după obţinerea statutului de gazdă şi până astăzi am avut şase guverne ale României. A existat, desigur, o formulă de continuitate, prin colaborarea cu Compania Naţională de Investiţii. Aproape în cazul fiecărui guvern, însă, a fost necesar să reluăm de la zero informarea şi stabilirea agendei proiectului. Pe de altă parte, noi, ca federaţie, suntem deosebit de încântaţi de infrastructura ce va rămâne după Euro-2020. Trei stadioane noi se vor deschide în Bucureşti în 2020 şi asta ne va permite să aplicăm şi pentru organizarea altor competiţii. Deja am primit organizarea Euro- U19 din 2021. Şi un alt mare câştig vine pentru infrastructura sportului de bază. Prin programul Euro-2020 se vor construi 400 de baze sportive în comunităţi mici şi mijlocii din toată ţara, ceea ce este extraordinar. Proiectele sunt aprobate şi au alocată finanţarea. Aşa ceva nu s-ar fi întâmplat fără Euro-2020”.

El a menţionat că infrastructura promisă de Guvernul României a fost dorinţa sa pentru a-şi consolida oferta, nu o cerinţă a UEFA. “În caietul de sarcini existau cerinţe clare pentru facilităţi de antrenament, pe care România le îndeplineşte şi fără noile stadioane. UEFA are în plan, la această oră, ca stadioane de antrenament pe cele de la Mogoşoaia (aparţinând FRF), Berceni (FCSB) şi Voluntari. UEFA nu operează cu proiecte viitoare, ci doar cu facilităţi existente. La fel, nici metroul spre aeroportul din Otopeni nu a fost o cerinţă a UEFA. Şi nici varianta acestuia – calea ferată. UEFA a aprobat deja un plan de mobilitate pentru Euro-2020 la Bucureşti, elaborat de colegii de la Primăria Capitalei, care se bazează pe transportul suprateran. Dacă vom avea şi această linie, cu atât mai bine, pentru că oferta de mobilitate pentru spectatorii veniţi la meciuri sau care vor să petreacă în fan zone se va diversifica”, a explicat Florin Şari.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.