Rusoaica de 17 ani Anastasia Potapova, locul 204 WTA, beneficiară a unui wild card, s-a calificat în finala turneului de la Moscova, fază în care ar putea evolua cu o altă sportivă de 17 ani, Olga Danilovici din Serbia, locul 187 WTA, prezentă pe tabloul principal ca lucky loser.
Potapova a beneficiat în semifinale de abandonul Tamarei Zidansek din Slovacia, locul 90 WTA, la scorul de 3-6, 6-4, 5-2, pentru jucătoarea rusă, după aproape două ore de joc.
Învingătoarea va da piept în prima ei finală cu câştigătoarea din meciul Danilovici - Aliaksandra Sasnovici (Belarus), locul 42 WTA şi cap de serie numărul 5, semifinală care urmează să se dispute tot sâmbătă.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Germana Julia Goerges, locul 10 WTA şi cap de serie numărul 1, a fost învinsă, vineri, cu 6-3, 6-3, de sportiva sârbă Olga Danilovici, în vârstă de 17 ani, locul 187 WTA, în sferturile de finală ale turneului de la Moscova, cu premii totale de 750.000 de euro.
Danilovici, prezentă pe tabloul principal ca lucky loser, a obţinut prima ei victorie în faţa unei jucătoare din Top 10 WTA (la prima întâlnire cu o astfel de sportivă) în 76 de minute, calificându-se pentru prima dată în semifinalele unui turneu WTA.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.