Federaţia Română de Lupte anunţă că sportiva Cătălina Axente, victima unei teribile accidentări la meciul din primul tur de la Jocurile Olimpice, este aptă pentru a evolua în recalificări la 76 kg.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
“Emoţiile prin care am trecut azi s-au risipit iar luptătoarea României - Cătălina Axente are o şansă importantă în cursa olimpică, pe care o va continua la Paris!. Sportiva noastră va lupta mâine în recalificări, în cadrul categoriei 76 kg, fiind aptă şi din punct de vedere medical.Cătălina Axente întoarce astfel toate armele cu gândul la o calificare în finala olimpică pentru bronz!“, a anunţat forul român.

În repriza a doua a întâlnirii din primul tur de la lupte feminin, 76 kg, cu americanca Kennedy Alexis Blades, Cătălina a suferit o accidentare gravă în zona cervicală.

Cele două s-au tatonat minute bune, pe final Blades a reuşit un tur şi Cătălina s-a lovit cu capul de saltea ramânând întinsă. Medicii au urcat de urgenţă şi i-au imobilizat gâtul cu un guler. Sportiva noastră a fost conştientă, dar a părăsit salteaua pe targă.

Baldes s-a calificat în sferturi, după 11-0.

Americanca s-a calificat în finală, iar Cătălina Axente va lupta în recalificări cu sportiva cubaneză Marin Potrille Milaimy de la Caridad.

Evenimente

24 septembrie - Eveniment News.ro – ROINVEST - Ediția a V-a Parteneri: ARB, CEC Bank, ROCA, TeraPlast, ACUE
30 septembrie - Eveniment Profit.ro E-Commerce – Provocările creșterii pe o piață cu concurență tot mai dură - Ediția a V-a - Parteneri: CEC Bank, ContentSpeed, ARB
7 octombrie - Eveniment Profit Energy.forum - Ediția a VIII-a. Parteneri: Raiffeisen Bank, ACUE
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania. Parteneri: ARB, CEC Bank, Garanti BBVA, Raiffeisen Bank, Philip Morris

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.