Federaţia Engleză de Fotbal (FA) a anulat, marţi, cartonaşul roşu acordat jucătorului echipei Tottenham, Son Heung-min, pentru că a “pus în pericol intregritatea fizică” a lui Andre Gomes la meciul cu Everton, scor 1-1, relatează bbc.com.
Decizia de anulare a eliminării a fost luată de o comisie independenă.
Mijlocaşul portughez al echipei Everton, Andre Gomes, a suferit o fractură cu dislocare a gleznei drepte, după un duel cu atacantul sud-coreean Son la meciul cu Tottenham, din Premier League. Cu 10 minute înainte de finalul meciului, după un duel cu Son, Gomes s-a prăbuşit pe teren urlând de durere. Iniţial, sud-coreeanul a primit cartonaşul galben, însă, văzând gravitatea accidentării, arbitrul i-a acordat cartonaşul roşu. Son a izbucnit în plâns în momentul în care a văzut accidentarea gravă a portughezului, acesta din urmă fiind scos de pe teren pe targă şi transportat direct la spital.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Meciul s-a încheiat la egalitate, scor 1-1.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.