Guvernul italian şi-a dat acordul ca echipele de fotbal să-şi poată relua antrenamentele colective din 18 mai, informează lequipe.fr.
Guvernul italian a aprobat protocolul Federaţiei Italiene de Fotbal (FIGC), care va permite reluarea pregătirii colective, "dar cu prudenţă".
"Indicaţiile comitetului (tehnico-ştiinţific), care trebuie considerate ca fiind stricte şi obligatorii, vor fi trimise la FIGC pentru ajustările necesare la protocol, în scopul de a permite reluarea în deplină siguranţă a antrenamentelor echipelor, începând cu 18 mai", a arătat guvernul italian, într-un comunicat.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Opt cazuri pozitive de infectare cu noul coronavirus au fost depistate săptămâna trecută la echipele din Serie A. Jucătorii au fost autorizaţi să reia antrenamentele în urmă cu o săptămână, dar numai individual şi în conformitate cu regulile de distanţare.
Liga italiană de fotbal speră ca meciurile din Serie A, întrerupte din cauza pandemiei de coronavirus, să se reia în iunie.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.