Sârbul Novak Djokovici a declarat, duminică, după ce a câştigat Australian Open învingându-l în finală pe Daniil Medvedev, că sportivul rus este unul dintre cei mai dificili adversari din cariera sa şi i-a reproşat acestuia, în glumă, că nu l-a mai sunat ca să se antreneze împreună în ultimii ani.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

“Îi întorc cuvintele frumoase lui Daniil. Eşti un tip grozav, un mare om. Obişnuiam să petrecem mai mult timp împreună, obişnuiam să ne antrenăm mai mult la Monaco. Nu m-ai mai sunat în ultimii ani. Dar este plăcut să văd că gândeşti lucruri frumoase despre mine. Îmi place Daniil ca om, în afara terenului. Pe teren este unul dintre cei mai dificili adversari pe care i-am întâlnit vreodată. Este o chestiune de timp până când o să câştigi un grand slam, în mod sigur. Dacă nu te deranjează, să mai aştepţi câţiva ani. A reuşit o serie de 20 de meciuri fără înfrângere în ultimele luni, este extraordinar”, a spus Djokovici la ceremonia de după finală.

Novak Djokovici a menţionat că pentru el ultimele săptămâni au fost un “rollercoaster” şi a adăugat că Australian Open a fost un turneu de succes, în ciuda dificultăţilor de organizare în pandemie.  

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

“Mulţumesc acestui teren, Rod Laver Arena. Povestea de iubire continuă”, a mai spus el.

Sârbul Novak Djokovici, liderul ATP, a câştigat pentru a noua oară turneul Australian Open, a treia oară consecutiv. Pentru Djokovici este al 18-lea trofeu de grand slam.

În finala de duminică, sârbul care va împlini 34 de ani în luna mai l-a învins pe sportivul rus Daniil Medvedev (25 de ani), locul 4 ATP, scor 7-5, 6-2, 6-2, într-o oră şi 53 de minute.

Daniil Medvedev a mai jucat o singură finală de grand slam, în 2019, la  US Open, când de asemenea a fost învins, însă de Rafael Nadal (5-7, 3-6, 7-5, 6-4, 4-6).

Novak Djokovici a mai câştigat Australian Open în 2008, 2011, 2012, 2013, 2015, 2016, 2019 şi 2020.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.