Fotbalistul echipei Tottrenham, Dele Alli, a fost suspendat un joc şi amendat cu 63000 de euro pentru că s-a amuzat pe Snapchat în privinţa coronavirusului.
El va rata astfel partida pe care Tottenham o va disputa la 19 iunie cu Manchester United.
Într-un filmuleţ postat de Alli în februarie pe Snapchat, cu explicaţia “Corona whattt, please listen with volume” (Corona ceeee, vă rog ascultaţi cu sunet tare), jucătorul apărea cu o mască în aeroport, apoi obiectivul era orientat către un bărbat asiatic, iar apoi către un recipient de dezinfectant antiseptic pentru mâini, cu mesajul următor pe imagine: “Virusul trebuie să fie mai rapid decât atât ca să mă prindă”.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Dele Alli a şters ulterior filmuleţul şi şi-a cerut iertare, el postând un mesaj în acest sens pe reţeaua chineză Weibo: “Nu a fost amuzant şi mi-am dat seama imediat de asta, astfel că am şters filmuleţul. M-am dezamăgit pe mine însumi şi am dezamăgit clubul. Nu vreau să aveţi o părere greşită despre mine, pentru că ce am făcut nu a fost amuzant… Nu este un subiect de glumă. Toată dragostea mea, gândurile şi rugăciunile mele merg către China”.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.