CSA Steaua a notat joi, într-un comunicat, că regulamentul de licenţiere este discriminatoriu şi că este incredibil ca o echipă să poată evolua în cupele europene şi, în acelaşi timp, să nu aibă drept de a participa în Superligă. Reacţia grupării bucureştene vine după ce FRF a anunţat că a respins cererea Corvinului de schimbare a formei juridice.
“Fotbalul românesc riscă să-şi piardă definitiv credibilitatea, dacă analizăm cum a fost tratată câştigătoarea ediţiei 2023-2024 a Cupei României, Corvinul Hunedoara. Este inadmisibil ca cineva să se joace cu trăirile suporterilor, dar mai ales cu soarta unei echipe de tradiţie.
Şi toate acestea pentru că avem şi se insistă cu un regulament de licenţiere discriminatoriu. Este incredibil ca o echipă să poată evolua în cupele europene şi, în acelaşi timp, să nu aibă drept de a participa în Superligă. Este o situaţie la limita penibilului şi nu putem înţelege de ce cluburile nu sunt tratate cu aceiaşi unitate de măsură”, precizează CSA Steaua.
“Cum am spus-o în nenumărate ocazii, meritul sportiv trebuie să primeze! Credem că nu este în avantajul fotbalului românesc ca echipele de tradiţie să fie înlocuite de nişte societăţi cu denumiri care mai de care mai hilare.
Steaua Bucureşti a fost blocată timp de două sezoane consecutive, în care a ocupat o poziţie care îi dădea dreptul de a juca barajul de promovare, respectiv un loc direct promovabil.
Având în vedere cele prezentate mai sus, dar şi litigiile existente, considerăm că toate echipele care au luat startul în actuala ediţie a Ligii a 2-a au dreptul de a promova, exclusiv pe criteriul meritului sportiv, aşa cum se procedează în toate celelalte competiţii organizate de federaţiile sportive naţionale.
Fotbalul românesc are nevoie de Steaua în prima ligă!”, a adăugat clubul bucureştean.
Comitetul Executiv al FRF a respins cererea clubului Corvinul de schimbare a formei juridice. Corvinul a depus documentaţia necesară pentru schimbarea formei juridice. În urma analizei, Departamentul Juridic al FRF a emis un aviz favorabil, pe care l-a publicat pe site-ul oficial al federaţiei la data de 16 august 2024, constatând îndeplinirea cerinţelor cu privire la documentaţia depusă. Însă, în conformitate cu prevederile regulamentare aplicabile, cluburi din Liga 2 (FC U Craiova, FK Csikszereda, FC Voluntari, FC Argeş) au depus contestaţii cu privire la Avizul mai sus menţionat. Având în vedere situaţia specială în care se regăseşte clubul Corvinul, ca urmare a participării sale în competiţiile europene, precum şi din cauza imposibilităţii amânării mai multor jocuri ale acestuia din cadrul Ligii 2 (clubul având deja 3 meciuri amânate) , Comitetul Executiv a constatat că, în ciuda faptului că actele prezentate de club sunt suficiente pentru a permite modificarea formei juridice, nu există un orizont de timp suficient pentru a se putea adopta o decizie ulterior soluţionării respectivelor contestaţii în instanţele sportive. Pentru toate cele de mai sus, Comitetul Executiv a decis respingerea cererii clubului.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.