Fostul acţionar dinamovist Cristian Borcea s-a înscris în Programul Doar Dinamo Bucureşti al Peluzei Cătălin Hâldan, de susţinere a grupării alb-roşii.
Potrivit paginii de Facebook al Peluzei Cătălin Hâldan, Borcea a fost convins de fiul lui, Patrick, să se înscrie în Programul DDB.
"Surpriza cea mai mare o lăsăm pentru mâine. Vă spunem doar că este un nume foarte important fin fotbal", au mai anunţat suporterii dinamovişti.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Cristi Borcea a fost acţionar la Dinamo aproape 17 ani, până în 2014. Între 2014 şi 2018, Borcea s-a aflat în închisoare, după ce a fost condamnat în Dosarul transferurilor. În 2019, el a mai stat nouă luni în penitenciar, după o altă condamnare, în Dosarul plajelor retrocedate, fiind eliberat condiţionat, la 6 noiembrie.
Fanii dinamovişti strâng fonduri prin Programul DDB pentru a ajuta clubul confruntat cu probleme financiare după ce patronul Ionuţ Negoiţă a anunţat că nu mai doreşte să investească în echipă.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.