Cehia a primit un wild card din partea ITF pentru turneul final al FedCup, care va avea loc între 14 şi 19 aprilie 2020, la Budapesta.
De 11 ori câştigătoare a Cupei Federaţiei, Cehia se alătură finalistelor ediţiei din acest an, Franţa şi Australia, şi ţării gazdă, Ungariei, la turneul final, în noul format al competiţiei.
România va trebui să treacă de o întâlnire de calificare pentru a face parte din grupul altor opt echipe participate la faza finală de la Budapesta.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Jucătoarele române sunt cap de serie la tragerea la sorţi, alături de SUA, Belarus, Germania, Spania, Elveţia, Belgia şi Marea Britanie.
În cealaltă urnă se vor afla Letonia, Canada, Japonia, Slovacia, Rusia, Kazahstan, Brazilia şi Olanda.
Tragerea la sorţi a întâlnirilor din calificări va avea loc la 21 august, de la ora 15.00, la Londra.
Meciurile din această fază vor avea loc la 7 şi 8 februarie 2020.
Cehia a fost eliminată în acest an de România în faza sferturilor de finală. În semifinale, româncele au fost învinse de Franţa.
La sfârşitul lunii trecute, Federaţia Internaţională de Tenis a anunţat că, începând de anul viitor, se schimbă formatul Fed Cup, trecându-se la un sistem similar cu cel din Cupa Davis, doar că turneul final va avea 12 echipe, nu 18.
România se numără printre cele 16 echipe care, în februarie 2020, vor juca în play-off. Se vor disputa opt meciuri, păstrându-se sistemul de acasă/deplasare, iar cele opt câştigătoare se vor alătura finalistelor din acest an, Australia şi Franţa, şi Cehiei şi Ungariei.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.