Căutările avionului dispărut, luni, deasupra Canalului Mânecii, în care se afla fotbalistul argentinian Emiliano Sala, au fost suspendate, marţi, din cauza întunericului, urmând a fi reluate miercuri, a anunţat Poliţia din Insula Guernsey informează BBC.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

"Nu am găsit semne despre cei care se aflau la bord. Dacă au ajuns în apă, şansele de supravieţuire în acest moment, sunt, din nefericire, mici", au scris reprezentanţi ai poliţiei insulare, pe Twitter.

La Nantes, sute de fani au început să se strângă în Place Royale şi să depună flori la fântâna din piaţă, în memoria fostului jucător al echipei la care evoluează şi Ciprian Tătărşanu şi a pilotului Dave Henderson.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Avionul privat de mici dimensiuni, de tip Piper Malibu, în care se afla fotbalistul argentinian Emiliano Sala, a fost dat dispărut, luni seară, în timp ce se afla deasupra Canalului Mânecii, după ce a pierdut contactul cu controlorii de trafic. Sala se întorcea la Cardiff, pentru a se alătura echipei la care fusese transferat sâmbătă, după o scurtă vizită la Nantes, unde a călătorit cu acelaşi aparat pentru a-şi lua la revedere de la foştii lui colegi.

Piper Malibu este un monomotor care poate transporta şase persoane, pilotul şi cinci pasageri. Presa internaţională a scris că în avionul dispărut se aflau Sala, pilotul şi încă o persoană, însă L'Equipe a menţionat că numai Sala şi pilotul erau la bord.

Autorităţile din Insula Guernsey au anunţat, marţi, că două ambarcaţiuni şi cinci aparate de zbor au cercetat o suprafaţă de 1.150 de mile pătrate în apele Canalului Mânecii, fără a da de urma avionului dispărut. 

Avionul a plecat de la Nantes luni, la ora locală 19.15, cu direcţia Cardiff, zburând la o altitudine de 5.000 de picioare (1.650 de metri). După ce a depăşit Insula Guernsey, a cerut să coboare, iar contactul cu avionul s-a pierdut când acesta era la o altitudine de 2.300 de picioare. Apelul primit de Garda de Coastă din Guernsey privind dispariţia aparatului, la 15 mile nord de Guernsey, a fost la 20.23. Două elicoptere, unul francez, cu baza la Cherbourg şi unul britanic, au început imediat căutările, dar le-au oprit la ora 02.00, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile (vânt, valuri, vizibilitate redusă). Căutările au fost reluate la ora 08.00.

Argentinianul Emiliano Sala de 28 de ani semnase cu gruparea Cardiff City de pe locul 18 din Premier League pentru 15 milioane de lire sterline.

Aflat în Franţa de la 16 ani, Sala a disputat 19 meciuri în acest sezon pentru FC Nantes, marcând 12 goluri. În cariera lui a mai jucat la Bordeaux, Orleans, Niort şi Caen.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.