Căpitanul echipei CFR Cluj, Mario Camora, a declarat că a fost eliminat în meciul cu Astra, deoarece arbitrul a considerat că a aruncat cu apă în asistent.
Camora a trântit în mod ostentativ o sticlă de apă în momentul în care Colţescu i-a arătat cartonaşul galben antrenorului secund al clujenilor Valeriu Bordeanu, în minutul 58. Pentru acest gest, centralul i-a arătat fundaşului al doilea galben şi l-a eliminat.
"(n.r. - Cartonaşul galben l-am primit) Că am aruncat o apă jos, el a spus că am aruncat-o la tuşier. Eu am aruncat-o jos şi el a zis că am aruncat sticla în el. Am întrebat de ce am luat galben, mi-a zis că am aruncat apă. Am aruncat eu apă la el? I-am spus lui Colţescu să mă creadă că am aruncat apă jos, de supărare. <Te cred, dar asistentul mi-a zis că ai aruncat apă (n.r. - spre el).> Lucrăm în fiecare zi să câştigăm trofee, să nu-şi bată joc de noi. Merităm respect. Suntem campioni de doi ani, suntem calificaţi în faza grupelor, cred că merităm mai mult respect decât avem. Înainte, nu este fault la Costache? Din faza aia au contraatacat şi penalti. Fiecare fază a noastră, galben, galben, dar nu mai contează. Nu mai contează, îmi cer scuze în faţa colegilor că i-am lăsat în 10 şi în faţa lui Mister, care ne-a spus să nu discutăm cu arbitrii. Şi am luat al doilea galben fără să discut cu arbitrii. Le cer scuze colegilor că au alergat cu un om în minus. Frustrarea este mare pentru că am venit cu obiectivul de a câştiga meciul şi plecăm de aici cu zero puncte", a declarat Camora.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
La Giurgiu, spiritele s-au încins de la faza penaltiului prin care Radunovici a egalat la 1 pentru Astra în minutul 38. Costache (CFR) a căzut pe teren în apropierea careului Astrei după un duel cu un adversar. Colţescu a lăsat jocul să continue, dar l-a oprit după câteva secunde pentru că jucătorul clujenilor a rămas întins pe gazon. La mingea de arbitru cu care s-a reluat meciul, doar Tamaş (Astra) a fost în preajma balonului. El a trimis lung spre Bejan, care a fost jenat de Cestor. Colţescu a considerat fault în careu şi a dictat lovitură de la 11 metri.
Astra Giurgiu a învins, sâmbătă, pe teren propriu, cu scorul de 3-2 (1-1), echipa CFR Cluj, în etapa a VIII-a a Ligii I. Clujenii au avut trei eliminaţi, antrenorul Dan Petrescu, fundaşul Camora şi portarul Vâtcă.
Dan Petrescu a protestat după cartonaşul galben primit de Pereira, în minutul 42. Se pare că tehnicianul l-a înjurat pe Colţescu, iar acesta i-a arătat cartonaşul roşu.
În minuutl 62, Vâtcă a prins o minge centrată de Tamaş, apoi i-a dat o palmă lui Radunovici. Colţescu l-a eliminat direct pe portarul clujenilor, care a fost înlocuit de Adrian Rus. Atacantul Lacina Traore, aflat la primul meci pentru CFR Cluj, de la revenire, a părăsit terenul.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.