Preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că nu are emoţii în privinţa litigiilor cu FCSB la TAS. Clubul patronat de Gigi Becali a dat în judecată FRF la TAS, după ce forul de la Casa Fotbalului a anunţat obligativitatea ca grupările din Liga I să înfiinţeze echipe feminine de fotbal.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

"În primul rând ne vom apăra, în al doilea rând vom câştiga acest caz. Vom beneficia şi de sprijin din partea UEFA pe acest dosar. Deja sunt discuţii la nivel de UEFA ca şi echipele care participă în grupele Ligii Campionilor să aibă această obligaţie pe viitor de a avea şi echipe de fotbal feminin, după modelul pe care îl cunoaştem la nivel de Youth League. Sunt aceste două speţe pe care le avem la TAS, din partea FCSB. Una este legată de echipele de fotbal feminin, iar cea de-a doua speţă este legată de transformarea clubulurilor de drept public în cluburi de drept privat. Dacă am duce toate deciziile în cadrul Adunării Generale, atunci nu am mai organiza şedinţe de comitet executiv în fiecare lună şi am putea ajunge în situaţii de blocaj. Luaţi în considerare că formatul competiţional se stabileşte prin comitet executiv, calendarul competiţional se stabileşte aici, sistemul de licenţiere, la nivel de AG a FRF se discută în primul rând subiecte legate de bugetul organizaţiei şi modificări de statut. Nu e o măsură discriminatorie acest lucru (n.r. - obligativitatea de înfiinţa echipe feminine), cu acelaşi raţionament decidem sistemul de licenţiere. Mi se par trase de păr argumentele identificate de club (n.r. - FCSB), de aceea am şi spus că sunt sigur că vom câştiga. Dar este dreptul lor ca atunci când nu sunt mulţumiţi de o decizie a Comitetului Executiv să meargă la TAS", a declarat Burleanu.

Burleanu nu îşi face probleme nici cu privire la al doilea litigiu la TAS cu FCSB, cel cu privire la posibilitatea transformării cluburilor de drept public în cluburi de drept privat. Burleanu crede că acest litigiu a fost ridicat de FCSB în cadrul diferendului pe care echipa lui Becali îl are cu CSA Steaua pe tema mărcii.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

"Viziunea Comitetului Executiv, asumată şi de domnul Argăseală, a fost ca la nivelul Ligii a II-a să nu mai avem echipe de drept public. Şi implicit echipele de drept public care se află la nivelul Ligii a III-a să aibă această posibilitate de transformare pentru eşalonul secund în cluburi de drept privat. Inclusiv pe această speţă, cred că nu avem emoţii. Şi eu am fost surprins, pentru că în două şedinţe de comitet executiv în care s-a discutat acest subiect am crezul că avem o unanimitate la nivelul Comitetului Executiv. Se pare că nu am avut, atât timp cât clubul FCSB a înţeles să atace această decizie. Mai degrabă, pare, aşa, să fie argumentată şi să fie îndreptată împotriva CSA Steaua", spus el.

Echipele participante în Cupa României vor primi premii totale în valoare de 700.000 de euro, a mai anunţat şeful FRF.

"Premiile care sunt puse în joc la Cupa României vor fi de peste 700.000 de euro. Anul acesta reuşim, ca şi în anul precedent, să premiem echipele încă din faza a IV-a a competiţiei. Ne-am asumat ca în doi ani să coborâm până la câştigătoarele de la nivelul fiecărui judeţ, să premiem cele 42 de echipe care se vor impune în faza judeţeană", a precizat Burleanu.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.