Jucătoarea din Belarus Arina Sabalenka, locul 13 WTA şi cap de serie numărul 1, a câştigat, sâmbătă, turneul de la Shenzhen, de categorie WTA International. Ea îi succede pe lista laureatelor Simonei Halep, care a câştigat ediţia din 2018, dar care nu şi-a apărat trofeul în acest an.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Sabalenka a învins-o, în finală, cu scorul de 4-6, 7-6 (2), 6-3, după aproape două ore şi zece minute, pe americanca Alison Riske, locul 62 WTA, care trecuse de Sorana Cîrstea, în sferturi.

Cele două finaliste au disputat sâmbătă şi partidele din semifinale. Sabalenka a trecut, cu 6-2, 6-1, de chinezoaica Yafan Wang, locul 70 WTA, iar Riske a beneficiat de abandonul rusoaicei Vera Zvonareva, locul 109 WTA, beneficiară a unui wild card, la scorul de 6-0, 1-0.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Pentru jucătoarea din Belarus, în vârstă de 20 de ani, acesta este al patrulea succes într-o finală, după cele de la New Haven (Premier) şi Wuhan (Premier 5), de anul trecut, şi cea de la Mumbai (125k), din 2017.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.