Portarul Andrei Vlad a declarat, joi seară, după victoria din meciul cu Lazio Roma, scor 1-0, că FCSB trebuie să facă încă un joc mare în retur, la Roma, şi că le mulţumeşte celor care l-au criticat, deoarece l-au ambiţionat şi astfel a avut o prestaţie foarte bună în faţa echipei din Serie A.
"Suntem foarte bucuroşi să am obţinut un rezultat favorabil. Trebuie să mergem la Roma să facem încă un meci mare şi să ne calificăm. Le mulţumesc celor care m-au criticat şi care nu au avut încredere în mine, m-au ambiţionat să lupt. Colegii şi antrenorii m-au încurajat foarte tare săptămâna asta. N-am trăit niciodată o atmosferă aşa frumoasă, suporterii ne-au încurajat foarte mult. În repriza a doua cei de la Lazio au avut o ocazie fenomenală, dar Dumnezeu a fost cu noi. Am făcut un meci foarte bun şi o să facem tot posibilul să mergem acolo şi să ne calificăm", a spus Vlad la ProX.
Echipa FCSB a învins, joi seară, pe Arena Naţională, cu scorul de 1-0 (1-0), formaţia lui Ştefan Radu, Lazio Roma, în prima manşă a 16-imilor de finală ale Ligii Europa. Golul a fost marcat de Gnohere, în minutul 29.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Returul va avea loc joia viitoare, la Roma.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.