Acţiunile clubului de fotbal Juventus Torino au scăzut, luni, la bursa din Milano, cu 10 la sută din cauza epidemiei de coronavirus, informează presa internaţională.
Evoluţia este în teninţă cu întreaga bursa milaneză, însă clubul torinez are cea mai mare scădere şi la un moment dat a fost aproape de 11 la sută. Majoritatea societăţilor listate la bursă înregistrează un trend descendent, după explozia de îmbolnăviri cu coronavirus.
În plus, Juventus a anunţat închiderea muzeului clubului, cel puţin până sâmbătă, iar meciul cu Inter, de duminică, s-ar putea disputa cu porţile închise.
În doar câteva zile, Italia a devenit a treia ţară în ceea ce priveşte numărul cazurilor de infectare cu coronavirus. De vineri până acum s-au înregistrat în Italia peste 210 cazuri de îmbolnăviri cu coronavirus şi cinci decese, cele mai afectate regiuni fiind în nordul ţării.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.