Zeci de pacienţi cu transplant care au primit diverse organe de la rude sau de la persoane în moarte cerebrală vorbesc despre o viaţă nouă, trăită cu fericire şi speranţă. Unii au adus pe lume copii. Alţii trăiesc sentimentul că odată cu noul organ primit au preluat şi ceva de la donator. Printre ei este şi Timeea Balogh, primul copil supus unui transplant în România, care la un an şi jumătate a primit o bucăţică de ficat de la mama ei. Acum are 17 ani şi spune că trăieşte viaţa la maxim.
Zeci de pacienţi cu transplant s-au adunat vineri într-un eveniment intitulat "Transplantul şi activitatea fizică", organizat de Agenţia Naţională de Transplant la două decenii de activitate.
Printre ei sunt Timeea Balogh, primul copil supus unei operaţii de transplant de ficat în România, de către profesorul Irinel Popescu, o femeie care a primit un rinichi de la soţ, o alta care a dus pe lume un băieţel după o operaţie de transplant.
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
Timeea Balogh avea un an şi câteva luni când a primit o porţiune din ficatul mamei ei. Este primul copil cu transplant de ficat din România. Astăzi, are 17 ani şi este elevă în clasa a X-a.
"Nu am mai avut probleme. Am fost operată când aveam un an, iar la şase luni am avut o operaţie la inimă. Acum am 17 ani. Duc o viaţă normală. Poate sunt un pic mai sensibilă şi trebuie să am aibă grijă mai mare să nu răcesc. Dar m-am obişnuit şi cu răceala Îmi petrec zilele ca un adolescent normal. Lipsesc mult de la şcoală. Sunt în clasa a X-a, trebuia să fiu în clasa a XII, dar părinţii m-a dus mai târziu la şcoală ca să îmi petrec copilăria. Au făcut foarte bine, mă şi bucur pentru chestia asta. Aş vrea să fiu hairstylist şi makeup artist. Trăiesc viaţa la maxim", a mai spus Timeea.
Ştefan, un băieţel de şase ani a cărui mamă a fost supusă unui transplant hepatic, spune că se roagă ca părinţii săi să fie sănătoşi. Ştefan a venit la conferinţă cu mama şi cu tatăl lui, preot. Ştie că transplantul este o "operaţie mai grea, care vindecă oamenii".
"Mama mea a făcut un fel de operaţie, care se numeşte transplant. Este o operaţie un pic mai grea. O opreţie care vindecă oamenii. Singurul om din familie pe care îl cunosc că a făcut transplant este mama. Când o să fiu mare vreau să fiu medic ca să vindec şi eu oamenii. Eu nu vreau să fac această meserie pentru bani, ci pentru binele oamenilor Tati este preot. Eu merg duminica la biserică şi mă rog ca părinţii mei să fie sănătoşi şi să avem parte numai de bine", spune Ştefan.
Mama lui, Claudia, spune că după transplant are o viaţă normală, iar sarcina a dus-o foarte bine: "Am o viaţă normală, pe care şi-o doreşte orice om, mai ales cei care sunt pe lista de aşteptare. Nădejde şi speranţă sunt cuvintele după transplant, în această viaţă nouă. Sunt bolnavă din copilărie, de bebeluş. Am avut hepatită, dar a evoluat spre ciroză, deşi am avut o viaţă echilibrată. La 33 de ani am făcut transplant, apoi am rămas însărcinată şi am născut un copil sănătos".
O altă pacientă, un alt caz - dublu transplant renal şi hepatic. Ea crede că odată cu transplantul a preluat ceva şi din temperamentul soţului ei, donator.
"Am un dublu transplant. Unul de rinichi, acum 13 ani. Soţul meu mi-a dăruit un rinichi, el m-a salvat . Din cauza uneri boli hepato-renale polichistice, am făcut după 9 ani un transplant hepatic. Acum sunt bine, mă bucur de viaţă. Cel mai important este să ai alături de tine pe cineva să-ţi ridice moralul şi să se bucure de realizări. Am aflat că donatorul a fost o tânără care a fost împuşcată şi care a murit pentru dragoste. Am primit un ficat de la o fată de 23 de ani. Cred în memoria celulelor. Nu ştiu care este adevărul, dar pot spune că de la soţul meu am luat temperamentul lui, mai coleric. Eu eram mai liniştită, mai blândă. Cred că ceva se transmite. Fac sport, merg foarte mult, chiar şi 10 kilometri pe zi", spune femeia, explicând că a lucrat în domeniul bancar, dar s-a retras", povesteşte Mirela Popa, care are 56 de ani.
Soţul ei spune că decizia de a-i dona un rinichi soţiei a fost foarte uşoară. "Nu a fost o decizie grea, ci foarte uşoară. Când am aflat de diagnostic, am mers la Cluj, la profesorul Lucan. Viaţa mea s-a schimbat în bine după primul transplant, am fost fericit, iar după al doilea foarte fericit", a spus Brăduţ Popa. "Cred că soţul meu mi-a donat rinichiul din tot sufletul, pentru că totul merge foarte bine", intervine Mirela Popa.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
