Parcarea din Parcul Tineretului construită de Primăria Sectorului 4 este aproape finalizată, muncitorii mai având de montat doar câteva borduri. Lucrările ar fi trebuit, însă, întrerupte, în condiţiile în care Tribunalul Bucureşti a decis la finalul lunii trecute suspendarea şi celei de-a doua hotărâri emise de Consiliul Local Sector 4 prin care s-a aprobat construirea parcării de 755 de locuri, iar la începutul lunii mai Tribunalul Bucureşti a suspendat şi acordul de mediu. Primăria Sectorului 4 a transmis sămbătă că lucrările nu pot fi sistate în lipsa comunicării oficiale de către Tribunalul Bucureşti a deciziei privind suspendarea autorizaţiilor, care a sosit în urmă cu câteva zilei. Primăria spune că proiectul “se află în deplină legalitate”, fiind avizat de Inspectoratul de Stat în Construcţii, Garda de Mediu şi Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
CITEȘTE ȘI Parcarea din Parcul Tineretului construită de Primăria Sectorului 4, aproape finalizată, deşi lucrările ar fi trebuit întrerupte, conform deciziei Tribunalului Bucureşti

Parcarea amenajată pe un spaţiu verde din Parcului Tineretului, lângă Palatul Copiilor, este aproape finalizată, liniile care delimitează locurile de parcare sunt deja trasate, iar arborii dintre locuri, plantaţi. Muncitorii care se aflau şi vineri în zona noii parcări mai au de montat doar câteva borduri.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Reprezentanţii Primăriei Sector 4 nu au transmis iniţial un punct de vedere pe această temă.

Lucrările ar fi trebuit oprite, însă, în condiţiile în care Tribunalul Bucureşti a decis să suspende cea de-a doua hotărâre emisă de Consiliul Local Sector 4 prin care s-a aprobat construirea parcării de 755 de locuri pe terenul pe care iniţial Primăria Capitalei îl oferise primăriei de sector pentru a amenaja un parc. Salvaţi Bucureştiul şi Ecocivica au deschis ulterior proces pentru anularea hotărârilor, însă între timp Primăria Sectorului 4 a început lucrările.

Deputatul USR Nicuşor Dan spunea luna trecută că va face plângere penală la DNA împotriva primarului Sectorului 4, Daniel Băluţă, împotriva şefului Poliţiei Locale de sector, precum şi a Inspectoratului de Stat în Construcţii, pe care îi consideră vinovaţi de încălcarea unei hotărâri judecătoreşti şi de cheltuirea banului public pentru construirea parcării. Nicuşor Dan afirma atunci că Primăria Sectorului 4 nu are autorizaţie de construire şi se fac în continuare lucrări în mod ilegal.

"Terenul aparţine municipiului Bucureşti, iar în anii 2010 – 2012 a fost dat unui investitor privat care a vrut să facă acolo un Aqua Parc. În urma unei decizii a Instanţei, într-un proces pe care l-a iniţiat Asociaţia Salvaţi Bucureştiul, instanţa a spus că aici este spaţiu verde, iar acele construcţii nu puteau funcţiona în acest loc. Ulterior, PMB, care are în proprietate terenul, l-a dat în administrare Consiliului Local al Sectorului 4, dar a prevăzut în hotărâre că trebuie să-şi păstrze destinaţia de parc, deci i l-a dat Sectorului 4 să organizeze un parc. Nu o parcare. În urmă cu un an, Consiliul Local a dat o hotărâre care spune că va investi 14 milioane de lei pentru această parcare, hotărâre care a fost atacată în instanţă de către Salvaţi Bucureştiul şi anulată, iar la trei zile după această anulare, Consiliul Local 4 a dat o hotărâre cu acelaşi conţinut. Iar această hotărâre a fost suspendată în urmă cu câteva zile de Tribunalul Bucureşti. (...) În momentul de faţă, Primăria Sectorului 4 nu are o autorizaţie de construire pentru această parcare”, a declarat, într-o conferinţă de presă, Nicuşor Dan.

Deputatul USR a spus că va face plângere la DNA împotriva primarului Sectorului 4, a şefului Poliţiei Locale de sector şi Inspectoratului de Stat în Construcţii, întrucât îi consideră vinovaţi de abuz în serviciu şi de cheltuirea banului public pentru o lucrare ilegală.

"Prin faptul că se încalcă o hotărâre judecătorească, pentru că se cheltuiesc 14 milioane de lei din bani publici pentru o lucrare ilegală, această faptă se încadrează la infracţiunea de abuz în serviciu, cu foloase necuvenite pentru altul, Asociaţia Salvaţi Bucureştiul va face o plângere penală la DNA. Sunt părtaşi la această infracţiune Inspectruatul de Stat în Construcţii şi împotriva şefului Poliţiei Locale a Sectorului 4 şi împotriva Primarului Sectorului 4, care a coordonat cele două proiecte şi este principalul vinovat pentru această situaţie”, a mai spus Dan, solicitându-i primarului Capitalei Gabriela Firea să intervină pentru rezolvarea situaţiei.

Parcarea are 755 de locuri şi 180 de arbori, câte un arbore la fiecare patru locuri de parcare.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.