Mai mulţi elevi de la şcoala din localitatea ieşeană Strunga vor fi aduşi, joi după-amiază, la Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi, după ce s-au simţit rău în urma consumului unor alimente. La unitatea medicală au ajuns deja cinci copii, alţi 9 urmând a ajunge în scurt timp. DSP a declanşat o anchetă.
UPDATE: Directorul Spitalului de Boli Infecţioase Iaşi, medicul Florin Roşu, a transmis că şapte copii aun fost internaţi.
”Au necesitat internare un număr de şapte copii, urmează să mai beneficieze de supraveghere încă şapte copii. În momentul prezentării în cadrul triajului spitalului, pacienţii nu au necesitat consult multidisciplinar (monitorizare ATI). Sperăm nici să nu fie nevoie. Copiii sunt, în momentul actual, stabili din punct de vedere hemodinamic şi respirator. Nu prezintă suferinţe acute”, a declarat medicul Florin Roşu.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
UPDATE: DSP Iaşi anunţă că a declanşat o anchetă epidemiologică în cazul intoxicaţiilor de la Şcoala Strunga.
Primele rezultate arată că 14 elevi au prezentat probleme digestive (greţuri, vărsături) şi alergice.
”5 elevi au ajuns în momentul de faţă la Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi, urmând ca restul de 9 elevi să fie transportaţi în cel mai scurt timp. Elevii au ajuns la cabinetul medicului de familie, care a solicitat intervenţia ambulanţelor. O parte dintre aceştia prezentau forme mai uşoare”, au transmis oficialii DSP Iaşi.
Aceştia au expşicat că s-au prelevat probe pentru a se stabili de la ce s-a produs îmbolnăvirea.
”În funcţie de rezultatele controlului, Direcţia de Sănătate Publică Iaşi va lua măsurile corespunzătoare”, a mai transmis DSP Iaşi.
ŞTIRE INIŢIALĂ: Medicul-şef UPU-SMURD Iaşi, Diana Cimpoeşu a declarat că mai mulţi copii de la şcoala din comuna Strunga s-au simţit rău după ce au consumat alimente şi că a fost necesară trimiterea mai multor ambulanţe şi a unui echipaj SMURD pentru a fi aduşi la Iaşi.
În total, 16 elevi urmează să fie aduşi la Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi.
”Manifestările erau de tip greaţă, vărsături. Au fost trimise de la Iaşi mai multe ambulanţe. Totodată, a fost trimis maşina SMURD pentru victime multiple, pentru a putea fi preluaţi mai mulţi. Numărul solicitărilor a ajuns la 16. Este vorba de o enterocolită acută. Sperăm să fie un episod de scurtă durată şi să nu fie probleme. Cei 16 copii vor fi aduşi la spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi pentru investigaţii”, a declarat medicul Diana Cimpoeşu.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.