Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, anunţă că traficul rutier pe Valea Oltului, închis în ultima lună pentru realizarea unor lucrări necesare viitoarei autostrăzi, va fi deschis, miercuri seară, cu două zile mai devreme decât termenul prevăzut. Ministrul Transporturilor se arată ”mulţumit de cum au lucrat cei de pe Valea Oltului”. Din motive de siguranţă, banda destinată sensului de deplasare Sibiu - Râmnicu Vâlcea rămâne închisă, circulaţia urmând să se desfăşoare pe cele două benzi ale sensului Râmnicu Vâlcea - Sibiu, precizează CNAIR.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
UPDATE - ”CNAIR anunţă participanţii la trafic că începând de astăzi, miercuri, 07.08.2024, ora 20:00, sectorul DN 7 cuprins între localităţile Lazaret (242+600) şi Boiţa (250+000) va fi redeschis circulaţiei publice, fiind permisă desfăşurarea traficului atât pe timpul zilei, cât şi al nopţii, 24/24h”, a transmis Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

Redeschiderea circulaţiei pe acest sector de drum este posibilă ca urmare a finalizării lucrărilor de defrişare a versantului necesare realizării drumurilor tehnologice pentru execuţia forajelor geotehnice în vederea construcţiei secţiunii 2 a autostrăzii Sibiu – Piteşti, Boiţa – Cornetu.

Evenimente

11 septembrie - Maratonul Impactul fiscalitații în economie. Parteneri: ARB, CEC Bank, CITR.
24 septembrie - Eveniment News.ro – ROINVEST - Ediția a V-a Parteneri: ARB, CEC Bank, ROCA, TeraPlast
30 septembrie - Eveniment Profit.ro E-Commerce – Provocările creșterii pe o piață cu concurență tot mai dură - Ediția a V-a - Parteneri: CEC Bank, ContentSpeed
7 octombrie - Eveniment Profit Energy.forum - Ediția a VIII-a. Parteneri: Raiffeisen Bank

”Precizăm că, în vederea protejării participanţilor la trafic, pe toată durata de desfăşurare a lucrărilor pe versantul din proximitatea drumului naţional DN 7, pe sectorul de drum cuprins între km 242+400 şi km 245+400, banda destinată sensului de deplasare Sibiu - Râmnicu Vâlcea rămâne închisă, circulaţia desfăşurându-se în ambele direcţii pe cele două benzi destinate sensului de deplasare Râmnicu Vâlcea – Sibiu.

Lucrările începute în 8 iulie au necesitat instituirea de restricţii de circulaţie (închidere) pe perioada zilei, în intervalul orar 06:00 – 20:00, pentru siguranţa participanţilor la trafic.

În 9 august expiră perioada ridicării temporare a restricţiei de circulaţie pentru vehiculele rutiere cu masa totală maximă autorizată mai mare sau egală cu 7,5 tone, altele decât cele destinate exclusiv transportului de persoane, pe sectorul de drum DN1, Ploieşti (intersecţie DN1 cu DJ 236) - Braşov (intersecţie DN1 cu DN1A).

În consecinţă, începând cu data de 9 august 2024, circulaţia pe acest sector de drum se va realiza conform reglementărilor prevăzute de Ordinul comun MT-MAI nr. 647/127/2016.

ŞTIREA INIŢIALĂ - ”Am primit de dimineaţă înştiinţare din partea companiei turce că termenul de 9 august, adică peste două zile, când trebuia să fie dată în circulaţie Valea Oltului, redeschisă pe perioada zilei, se devansează. Lucrările s-au terminat şi din această seară, de la ora 20:00, va fi dată în circulaţie, cu două zile mai repede. Au terminat toate lucrările”, a anunţat Sorin Grindeanu, miercuri după-amiază, în timpul unei vizite în judeţul Buzău, pe şantierul autostrăzii.

 
El a mulţumit Guvernului pentru sprijinul pe care i l-a acordat în luarea unei astfel de decizii.
 
”Ţin să mulţumesc, în primul rând, suportului avut de la Guvern, pentru că dacă nu aveam suportul primului ministru era foarte greu să fac faţă la tot felul de deştepţi care în această perioadă încercau să ne explice cum se pot face altcumva lucrurile. Având suportul primului ministru şi al specialiştilor, am mers mai departe”, a adăugat Grindeanu.
 
Ministrul Transporturilor a mulţumit şi românilor şi firmei care lucrează pe Valea Oltului, arătându-se ”mulţumit de cum au lucrat”.
 
Circulaţia rutieră pe DN 7, Valea Oltului, s-a închis pentru o lună, începând din 8 iulie, pentru lucrări de defrişare, în vederea pregătirii terenului pentru construirea autostrăzii Sibiu - Piteşti. Maşinile nu pot circula în intervalul 06.00 – 20.00, cu excepţia celor ale instituţiilor de intervenţie, care vor fi însoţite de echipaje ale constructorului. Riveranii beneficiază de două intervale speciale pentru a se putea duce/ întoarce de la serviciu.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.