Premierul Mihai Tudose le-a spus, miercuri, jurnaliştilor, la Parlament, că nu îl remaniază pe ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, din cauza crizei de imunoglobină şi că a fost găsită soluţia pentru rezolvarea problemei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Întrebat dacă îl va demite pe Bodog din cauza crizei de imnuglobină, premierul a răspuns negativ.
 
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
„Am avut o discuţie astăzi, am cerut lămuriri, se pare că au şi găsit măsuri pentru asta - suspendarea taxei clawback pentru acea gamă”, a adăugat Mihai Tudose.
 
Întrebat dacă se va rezolva astfel problema, şeful Executivului a replicat: ”Ei aşa spun, toţi din sistem”.
 
Luni, ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, a afirmat că, în noaptea de duminică spre luni, au plecat către unităţile spitaliceşti din ţară 2.200 de flacoane de Pentaglobin, care să rezolve problema urgentă a lipsei de imunoglobulină. Bodog a susţinut că problema a apărut încă de anul trecut, când ministerul era condus de Vlad Voiculescu, ”ministrul Facebook” şi i-a transms acestuia că ”pacienţii nu se tratează cu like-uri sau hashtag-uri, nu se operează cu share-uri”.
 
Fostul ministru al Sănătăţii Vlad Voiculescu a anunţat, sâmbătă, într-o postare pe Facebook că o femeie a murit la Spitalul Alba Iulia din cauza lipsei de imunoglobulină şi că nu este singurul caz grav, susţinând că ministerul cunoştea situaţia, inclusiv cazul acestei femei.

Ministerul Sănătăţii anunţa, în 9 noiembrie, în urma unei întâlniri a ministrului Florian Bodog cu producătorii de imunoglobulină, că aceştia au dat asigurări că la jumătatea lunii pe piaţă vor intra 900 de flacoane de imunoglobulină utilizată la tratarea imunodeficienţelor primare, fiind în derulare negocieri pentru un nou lot în luna decembrie.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.