O parte a sistemului de securitate din cadrul Aeroportului Internaţional "Traian Vuia" din Timişoara s-a defectat, în noaptea de marţi spre miercuri, astfel că pasagerii curselor care au decolat miercuri dimineaţă au trecut prin proceduri în regim de avarie, printr-un singur punct de control. Au fost afectaţi aproape 900 de pasageri ai celor şapte zboruri programate.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
"O parte din sistemul de control de securitate s-a defectat azi noapte şi din acest motiv procesarea pasagerilor care au decolat în această dimineaţă de pe Aeroportul Internaţional Timişoara Traian Vuia a fost realizată în regim de avarie printr-un singur punct de control", se arată într-un comunicat de presă, de miercuri, al aeroportului.
 
Potrivit sursei citate, o echipă tehnică a lucrat la remedierea problemei şi la ora 8:30 a reuşit să repornească sistemul.
 
"Inoperabilitatea sistemului a creat disconfort pentru 892 de pasageri care au plecat în cele 7 zboruri programate în acestă dimineaţă. Ne cerem scuze pasagerilor pentru inconvenient şi le mulţumim pentru răbdare şi pentru înţelegerea situaţiei", mai transmite Aeroportul Timişoara.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.