Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, spune că, în scenariul în care se află România în prezent, în spitale precum cele de la Suceava, Arad, Deva sau Câmpulung mulţi dintre pacienţii care se vor prezenta cu alte afecţiuni vor avea şi Covid-19. "Noi trebuie să ne gândim că, la gradul de infectare care este în Suceava, nu vor veni doar pentru un singur lucru, vor avea, mulţi dintre ei, şi Covid prezent", afirmă el.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
"În funcţie de patologie şi de tipul dinamicii pandemiei, numărul de cazuri intenţionăm... deci spitalul Covid suport este un spital în care va fi internat doar Covid, va fi internat orice patologie care are Covid. Deci noi trebuie să ne gândim că, la gradul de infectare care este în Suceava, nu vor veni doar pentru un singur lucru, vor avea, mulţi dintre ei, şi Covid prezent. Deci suntem într-un scenariu patru în care fiecare pacient care vine la primire urgenţe este suspect din start, având în vedere şi gradul în care personalul medical s-a infectat. Nu este cazul numai aici. Este cazul şi la Arad, este cazul şi la Deva, este cazul şi la Câmpulung”, a spus Nelu Tătaru, joi, în urma vizitei pe care a făcut-o la Spitalul Judeţean din Suceava, considerat centrul epidemiei de Covid-19 din zona Moldovei.
 
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Întrebat dacă intenţionează să înceapă o testare în masă a populaţiei la Suceava, ministrul Sănătăţii a răspuns că va fi respectat protocolul conform căruia sunt testaţi cei care prezintă simptome şi contacţii acestora, precum şi personalul medical. 
 
"Ministerul Sănătăţii nu testează populaţia nicăieri. (...) Noi avem un protocol pe care-l ştiţi toată lumea, cine se testează. Şi atunci noi respectăm acel protocol pe care l-am extins la orice persoană care are simptomatologie respiratorie fără să fi avut vreun contact sau vreo relaţie cu zonele carantinate sau zonele galbene. Vor fi testaţi inclusiv cei din linia întâi, personalul medical, precum şi contacţii contacţilor în momentul în care avem un rezultat pozitiv”, a mai spus Nelu Tătaru.
 
Acesta a explicat din nou că Ministerul Sănătăţii nu este implicat în testarea în masă din Capitală. 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.