Fosta echipă de conducere de la Spitalul Judeţean Suceava fostul manager, fostul director medical, directorul de îngrijiri medicale şi coordonatorul Compartimentului de prevenire a infecţiilor asociate asistenţei medicale - sunt cercetaţi de procurori pentru că nu au luat măsurile necesare în pandemia de Covid-19. Ei sunt acuzaţi că nu au respectat măsurile dispuse la nivel central pentru prevenirea şi limitarea răspândirii infecţiei provocate de SARS-CoV-2, iar acest lucru a dus la răspândirea infecţiei în interiorul unităţii medicale, care a devenit focar de infecţie şi principalul vector de răspândire a Covid-19 în municipiul Suceava şi în judeţ.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava a transmis, joi, printr-un comunicat de presă, că procurori din cadrul instituţiei au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de patru suspecţi, într-un dosar care are ca obiect săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu, neluarea măsurilor de sănătate şi securitate în muncă şi zădărnicirea combaterii bolilor.
Procurorii susţin că fostul manager şi fostul director medical al Spitalului Judeţean Suceava, cercetaţi pentru abuz în serviciu, şi-au încălcat obligaţiile legale “respectiv de a organiza, conduce şi administra spitalul astfel încât, pe de o parte, unitatea medicală să poată acorda primul ajutor şi asistenţă medicală de urgenţă oricărei persoane care se prezintă la spital, iar pe de altă parte, spitalul să fie în permanenţă pregătit pentru asigurarea asistenţei medicale în caz de război, dezastre, atacuri teroriste, conflicte sociale şi alte situaţii de criză, pentru a putea participa cu toate resursele la înlăturarea efectelor pandemiei provocate de SARS-CoV-2”.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Procurorii precizează că fapta celor doi a avut ca rezultate directe “blocarea activităţii de asistenţă medicală a spitalului, punerea unităţii medicale în imposibilitatea de a-şi îndeplini cele două principale obligaţii, definitorii pentru orice spital şi afectarea decisivă a capacităţii de răspuns a spitalului la situaţia de criză reprezentată de pandemia provocată de SARS-CoV-2, aceasta fiind o ameninţare reală la adresa vieţii şi sănătăţii populaţiei din întregul judeţ, cauzând în acest mod o vătămare intereselor legitime ale persoanei juridice Spitalul Judeţean Suceava”.
De asemenea, fostul manager şi fostul director medical sunt cercetaţi pentru comiterea unei infracţiuni de neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă. Ei sunt acuzaţi că, în perioada ianuarie – 25 martie, nu au luat măsuri utile, necesare şi eficiente pentru prevenirea şi limitarea răspândirii infecţiei cu SARS-CoV-2 la Spitalul Judeţean Suceava.
Procurorii îi acuză că şi-au încălcat obligaţiile de îndrumare, coordonare şi control a activităţii de prevenire a îmbolnăvirii profesionale a personalului spitalului, deşi răspundeau în mod direct de prevenirea îmbolnăvirilor profesionale, “creând astfel un pericol iminent de îmbolnăvire profesională la nivelul angajaţilor din cadrul Spitalului Judeţean Suceava”.
Tot pentru comiterea unei infracţiuni de neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă sunt cercetaţi şi directorul de îngrijiri medicale şi coordonatorul Compartimentului de prevenire a infecţiilor asociate asistenţei medicale.
De asemenea, cei patru sunt cercetaţi şi pentru comiterea infracţiunii de zădărnicire a combaterii bolilor.
“În intervalul de timp cuprins între ianuarie 2020 şi 23 marie – 2 aprilie 2020, membrii comitetului director al Spitalului Judeţean Suceava care aveau atribuţii în domeniul asigurării asistenţei medicale, respectiv managerul, directorul medical, directorul de îngrijiri medicale şi coordonatorul Compartimentului de prevenire a infecţiilor asociate asistenţei medicale, nu au respectat măsurile dispuse la nivel central pentru prevenirea şi limitarea răspândirii infecţiei provocate de SARS-CoV-2”, mai precizează comunicatul.
Procurorii spun că nerespectarea acestora măsuri a transformat Spitalului Judeţean Suceava într-un focar de Covid-19 şi principalul vector de răspândire a infecţiei în municipiul şi judeţul Suceava.
“Nerespectarea tuturor acestor măsuri a dus la răspândirea infecţiei COVID-19 în interiorul Spitalului Judeţean Suceava, care a devenit focar de infecţie COVID-19 şi principal vector de răspândire a acestei infecţii în afara spitalului, în mun. Suceava şi în judeţ, iar consecinţa directă a răspândirii infecţiei COVID-19 ca urmare a nerespectării măsurilor este decesul unei paciente determinate”, a mai menţionat sursa citată.
Grupul de Comunicare strategică a precizat că, până joi, s-au înregistrat 3.852 de cazuri de coronavirus în judeţul Suceava, fiind judeţul cu cele mai multe cazuri.
Potrivit Guvernului, în ţară rata îmbolnăvirii este de 1,1 la mie, în timp ce în Suceava este de 5,9 la mie.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.