Rata de imunizare faţă de SARS-CoV 2 în rândul sucevenilor este de 20%, respectiv aproximativ 16.500 de persoane au dezvoltat anticorpi specifici, arată un studiu realizat de MedLife. Principalul obiectiv al studiului a fost măsurarea ratei de imunizare la noul coronavirus şi, implicit, măsurarea riscului de infectare, ca urmare a relaxării restricţiilor anunţate de către autorităţi.
MedLife anunţă că a finalizat al doilea studiu privind imunizarea naturală a populaţiei pentru COVID 19.
”Rezultatele finale arată că, rata de imunizare faţă de SARS- CoV 2 în rândul sucevenilor este de 20%, respectiv aproximativ 16.500 de persoane au dezvoltat anticorpi specifici”, anunţă MedLIfe.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Potrivit sudiului, proporţia persoanelor care au fost imunizate variază semnificativ de la o categorie de vârstă la alta. Cele mai expuse au fost persoanele cu vârstă cuprinsă între 45 şi 54 de ani, în rândul cărora testele de laborator au indicat prezenţa anticorpilor pentru 29% dintre acestea.
La polul opus se regăsesc tinerii cu vârsta cuprinsă între 25 şi 34 de ani, pentru care nivelul de imunizare naturală este de 3 ori mai mic.
În ceea ce priveşte rata de infectare, studiul arată că, din cei 512 suceveni testaţi, 3,7% au fost confirmaţi pozitiv pentru noul coronavirus, aceştia fiind comunicaţi către DSP conform protocoalelor în vigoare.
Raportat la numărul de locuitori de peste 25 de ani din municipiul Suceava acest procent indică faptul că la acest moment peste 3.000 de locuitori din Suceava sunt purtători ai virusului. Totodată, datele studiului evidenţiază că toate persoanele testate al căror test RT-PCR a fost pozitiv nu manifestau niciun simptom la momentul testării.
Potrivit reprezentantior MedLife, studiul arată un tablou clinic mult diferit faţă de cel descris în studiile publicate în prima lună a pandemiei.
“Am mers în epicentrul epidemiei din România, Suceava, care conduce de departe topul cu cel mai mare număr de îmbolnăviri, atât în valoare absolută, cât şi la mia de locuitori. Conform rezultatelor studiului aproape 4%, respectiv peste 3000 de locuitori ai municipiului Suceava ar putea fi purtători ai virusului. Totuşi, este de remarcat faptul că, marea majoritate a celor cu PCR pozitiv aveau un titru relevant de anticorpi deci este posibil să fi avut doar urme de ARN ale virusului şi să nu mai fie contagioşi. O altă concluzie surprinzătoare, ţinând cont de faptul că probabil în conformitate cu anticorpii dobândiţi cca 16.500 suceveni au trecut prin boală şi că în Suceava au fost înregistrate până în acest moment doar aprox. 200 de decese cauzate de COVID 19, cel mai probabil, la nivel de judeţ, rata de mortalitate este mult mai mică faţă de cea estimată, respectiv sub 1% sau chiar între 0,3-0.5%”, a declarat Mihai Marcu, Preşedinte şi CEO MedLife Group.
Potrivig acestuia, sudiul sugerează că numărul oficial de cazuri de infectare este mai mare decât cel estimat, fapt posibil valabil şi pentru alte ţări din Europa.
”O asemenea situaţie subliniază încă o dată importantă respectării măsurilor de protecţie şi menţinerii distanţării sociale chiar dacă aparent suntem sănătoşi”, a mai afirmat Mihai Marcu.
În conformitate cu datele publicate la nivel internaţional, pacienţii asimptomatici, depistaţi la screening cu IgG anti-SARS CoV 2 pozitiv şi RT PCR pozitiv din exudatul nazal şi faringian, foarte probabil, nu mai prezintă risc infecţios pentru contacţi.
Dinamica RT-PCR şi a anticorpilor de tip IgG arată o scădere semnificativă a încărcăturii virale după primele 7 zile de la debutul bolii, iar anticorpii de tip IgG apar după ziua 14, ceea ce se asociază cu scăderea riscului de contagiozitate.
Studiul MedLife s-a derulat în perioada 18 – 28 mai 2020, pe un eşantion de 512 persoane, în rândul populaţiei municipiului Suceava cu vârstă de peste 25 de ani.
Pentru acest studiu au fost folosite două metode de testare: metodă moleculară RT- PCR considerată gold standard pentru detectarea virusului Sars CoV 2 şi testarea serologica prin metodă Chemiluminiscenta pentru determinarea anticorpilor de tip IgG.
Potrivit ultimelor date oficiale, în judeţul Suceva s-au înregistrat 3.536 de cazuri de îmbolnăvire.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.