STS a instalat echipamente care îmbunătăţesc comunicarea pe staţii radio în metrou. Astfel, echipajele de Ambulanţă, SMURD, pompieri, poliţişti şi jandarmi pot comunica mai eficient pe timpul intervenţiilor în situaţii de urgenţă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Metrorex şi  Serviciul de Telecomunicaţii Speciale au demarat un proiect de extindere a acoperirii Platformei Comune TETRA la reţeaua de metrou a Municipiului Bucureşti. Aceasta asigură servicii de comunicaţii radio mobile digitale de voce şi date, criptate, pentru autorităţile şi instituţiile statului român cu atribuţii în gestionarea situaţiilor de urgenţă.

”Forţele de intervenţie beneficiază de comunicaţii specializate destinate coordonării eficiente în cazul misiunilor din staţiile şi tunelele de metrou ale Capitalei. Operaţionalizarea noilor echipamente va reduce considerabil timpii de intervenţie ai salvatorilor, fiind asigurat un răspuns prompt şi eficient în sprijinul cetăţenilor”, au transmis STS şi Ministerul Transporturilor, într-un comunicat de presă.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

Acoperirea radio s-a realizat etapizat la un număr de 13 staţii de metrou din cadrul magistralelor M1 şi M3 şi în tunelurile de metrou adiacente acestora. Totodată, se fac demersuri ca, până la finalul acestui an, să se extindă acoperirea Platformei Comune TETRA pe toate magistralele de metrou.

Pentru realizarea acestui proiect sunt utilizate tehnologii moderne care asigură transmiterea semnalului în standard TETRA prin intermediul fibrei optice, a cablurilor speciale radiante şi a sistemelor de antene distribuite.

Platforma comună TETRA oferă interoperabilitatea tuturor structurilor care intervin în cazul situaţiilor de urgenţă sau altor evenimente care pun în pericol cetăţenii.

Staţiile radio individuale permit comunicarea securizată la locul incidentului, transmiterea informaţiilor către dispeceratele care coordonează intervenţia şi solicitarea de suplimentare a echipajelor în cadrul evenimentelor majore.
Serviciul de Telecomunicaţii Speciale este administratorul componentelor de cooperare şi securitate ale Platformei TETRA.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.