Un vaccin împotriva coronavirus deja aflat în teste în Marea Britanie ar putea fi adus în România, a declarat vineri, la Antena 3, managerul Institutului Matei Balş, Adrian Streinu-Cercel, care a precizat că într-o lună ar putea fi pregătită toată documentaţia pentru a putea face primele evaluări de voluntari.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”În SUA şi în Marea Britanie se testează un vaccin împotriva coronavirus. Noi, de la Institutul Naţional de Boli infecţioase ”Matei Balş”, avem deja o colaborare în acest sens şi urmează să primim protocolul de colaborare pentru a putea pune în experiment acest nou vaccin”, a declarat Streinu-Cercel.

El a explicat că e un vaccin făcut prin inginerie genetică.

”S-au indentificat structurile de la nivelul virusului care pot genera anticorpi protectori şi este un vaccin care se referă populaţiei care nu a trecut prin infecţie. De aceea avem nevoie de testele acelea rapide”, a precizat managerul Institutului ”Matei Balş”.

Conform lui Streinu-Cercel, vaccinul poate fi adus în momentul în care se ratifică protocolul ştiinţific de cercetare şi după avizul Agenţiei Naţionale a Medicamentului. 

”Noi ne gândim ca într-o lună de zile să fim în posesia tuturor documentelor pentru a putea face primele evaluări de voluntari. Îl vom lua din Marea Britanie.” a afirmat Streinu - Cercel.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.