Prefectul judeţului Mureş, Mara Togănel, a convocat, în cursul dimineţii de duminică, o şedinţă la care au participat managerii spitalelor din municipiul Târgu Mureş, precum şi conducerile Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Horea” al judeţului Mureş şi Direcţiei de Sănătate Publică a judeţului Mureş. A fost luată decizia ca SJU Neamţ să fie sprijinit cu paturi ATI, ventilatoare, monitoare şi injectomate, dar şi disponibilitatea de a fi preluaţi pacienţi COVID şi cu alte patologii.
Unităţile sanitare din judeţul Mureş vin în sprijinul Spitalului Judeţean din Piatra Neamţ cu paturi ATI, ventilatoare, monitoare şi injectomate. De asemenea, spitalele din judeţul Mureş pot prelua de la Piatra Neamţ pacienţi COVID, dar şi non-COVID, cu alte patologii, arată un comunicat de presă al Instituţia Prefectului Judeţul Mureş.
„Am transmis prefectului judeţului Neamţ sprijinul nostru. În măsura în care ne va fi solicitat ajutorul, suntem pregătiţi să acţionăm de îndată, cu aparatură medicală, personal de specialitate şi asistenţă în tratamentul pacienţilor”, a declarat Mara Togănel, conform sursei citate.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Prefectul judeţului Mureş transmite condoleanţe familiilor greu încercate şi este alături de personalul medical afectat de tragedie.
Zece pacienţi au murit în urma unui incendiu care a izbucnit sâmbătă la secţia de Terapie Intensivă a Spitalului Judeţean Piatra Neamţ. Alte şapte persoane, inclusiv medicul Ioan Cătălin Denciu, care a încercat să salveze bolnavii, au fost rănite.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.