Un specialist în cadrul Institutului Naţional de Fizică a Pământului (INFP) a afirmat că numărul cutremurelor din zona Gorj descreşte, dar, în schimb, magnitudinea acestora nu descreşte atât de mult. El a precizat că specialiştii se aşteaptă ca şi în următoarele săptămâni să fie cutremure destul de multe în zona respectivă, sperând să nu depăşească magnitudinea de 5.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
“Dacă ne uităm cel mai bine, totuşi, pentru cutremure mai mari, care sunt prioritatea noastră, cutremure peste 2 ca şi magnitudine, oricum, putem să vedem şi în acest grafic că numărul lor descreşte, în schimb, magnitudinea lor nu descreşte atât de mult. Sigur, a fost şocul principal de 5,7, care a urmat unui cutremur de 5,2. Am avut şi în această dimineaţă un cutremur de 3,9. Clar, ne aşteptăm ca şi în următoarele săptămâni să avem cutremure destul de multe. Sperăm că nu cu magnitudini peste 5 în această zonă”, a declarat specialistul INFP, joi, într-o conferinţă de presă. 
 
El a precizat că în zona Gorj s-au înregistrat, de-a lungul anilor, mai multe cutremure, dar nu atât de puternice ca acela de săptămâna trecută, de 5,7. 
 
“În ce priveşte localizările în funcţie de adâncime, prezentăm şi această figură, care poate fi relaţionată şi cu sistemul de falii din zona respectivă, iar această figură arată de fapt că această secvenţă nu a venit chiar din senin. Când reprezentăm şi cutremure istorice care sunt disponibile şi publicului larg, în catalogul în Romplus puteţi vedea faptul că şi în 1943 a fost un cutremur în zonă şi în 1963 şi tot aşa. Sigur, nu au fost la fel de puternice ca şocul principal de 5,7 care a fost zilele acestea”, a menţionat specialistul INFP.
 
El s-a referit şi la sursele recomandate de informare despre cutremure. 
 
“În ce priveşte sursele recomandate de informare despre cutremure, trebuie să menţionez faptul că de bază rămâne site-ul INFP, atât în varianta detaliată, cât şi în cea simplificată, atunci când valorile de trafic sunt de ordinul miilor pe secundă. Dincolo de acesta, recomand şi portalul PhENOMeNAL, un proiect al INFP, unde puteţi vedea şi pe o hartă şi filtra informaţiile despre cutremure. Mai este şi această aplicaţie pe care am lansat-o acum câteva zile, care are de altfel două moduri de vizualizare, una optimizată pentru telefoanele mobile şi alta mai detaliată. Şi, în plus, este site-ul EMSC, un fel de organizaţie la nivel european”, a mai precizat specialistul INFP.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.