Sindicaliştii din educaţie au anunţat duminică, după discuţiile cu premierul Nicolae Ciucă, că luni, greva continuă. Răspunsul la oferta Guvernului va fi dat luni la 10:00, după consultarea proiectului de majorare a salariilor. Premierul Nicolae Ciucă a declarat duminică, după discuţiile cu sindicaliştii din educaţie, că Executivul a dat dovadă că ceea ce a promis a făcut, precizând că luni, după răspunsul sindicaliştilor, va avea loc o nouă şedinţă de Guvern pentru aprobarea OUG privind salariile şi astfel conflictul de muncă se va încheia. Ciucă a anunţat că la discuţiile cu sindicaliştii din educaţie au luat parte şi preşedintele PSD Marcel Ciolacu, ministrul Educaţiei, ministrul Muncii, precum şi secretarul general al Guvernului.
Guvernul le-a propus sindicaliştilor o creştere salarială medie de 25% de la 1 iunie, 1500 anual pentru personalul didactic de predare şi auxiliar până în 2027, 500 de lei, anual, pentru personalul nedidactic, până în 2027, precum şi 50% prima tranşă din noua grilă, de la 1 ianuarie 2024.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.