Sindicaliştii ieşeni din educaţie susţin că până la 20.000 de profesori riscă să-şi piardă locurile de muncă, după ce Senatul a adoptat iniţiativa senatorului PSD Liviu Marian Pop cu privire la reducerea numărului de ore în învăţământ.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Uniunea Sindicatelor Libere din Învăţământul Preuniversitar (USLIP) Iaşi, care numără câteva mii de membri, afirmă, într-un comunicat de presă transmis marţi, că aprobarea în Senat a unei iniţiative a senatorului PSD Liviu Marian Pop va duce la concedieri masive în domeniul educaţiei.

"Senatul Romȃniei a aprobat cu unanimitate de voturi modificarea art. 66 din Legea Educaţiei Naţionale. Astfel, vor fi prevăzute în medie 20 de ore în învăţămȃntul primar, 25 de ore în învăţămȃntul gimnazial şi 30 de ore pe săptămȃnă la învăţămȃntul liceal. Au fost tăiate cinci ore din planurile cadru la învăţămȃntul gimnazial şi liceal”, arată liderii USLIP Iaşi.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum


Proiectul fusese retrimis spre analizare către Parlament de către Administraţia Prezidenţială în 3 ianuarie 2018, unul dintre motive referindu-se la necesitatea realizării unei evaluări a impactului asupra resursei umane din educaţie.

"În urma evaluărilor pe care le-am făcut, dacă această modificare va fi transpusă în Legea Educaţiei Naţionale, vom vorbi de reduceri de aproximativ 15.000 - 20.000 norme. Nu putem evalua beneficiul elevilor, în lipsa unui studiu de impact, dar avem certitudinea unor disponibilizări masive în învăţămȃntul preuniversitar din Romȃnia. De asemenea, nu putem înţelege cum iniţiatorul acestui proiect, domnul senator Liviu Marian Pop - profesor în învăţămȃntul preuniversitar, poate face din această iniţiativă un titlu de glorie, în momentul în care 15.000 - 20.000 de colegi ai domniei sale riscă să fie daţi afară”, se arată în comunicatul USLIP Iaşi.

Sindicaliştii ieşeni mai precizează că aşteaptă ca noul guvern să corecteze această modificare, care "afectează profilul de formare, conţinuturile educaţionale, modalităţile de predare-învăţare şi evaluare, încadrarea cu personal, modificarea planurilor cadru, a programelor şcolare şi a manualelor şcolare".

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.