Senatul a adoptat luni, în calitate de prim for sesizat, iniţiativa legislativă a PSD care prevede acordarea lunară a unor stimulente de risc pentru cadrele didactice, în valoare de 2.000 lei, pe perioada stării de urgenţă şi a stării de alertă. Au fost 85 voturi „pentru” adoptare, 25 „împotrivă” şi 13 abţineri. Proiectul de lege este înregistrat în procedură de urgenţă în Parlament şi urmează să primească votul decizional într-un plen al Camerei Deputaţilor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Propunere legislativă pentru acordarea unui stimulent de risc pentru personalul din învăţământ pe întreaga durată a stării de alertă şi urgenţă, ca urmare a riscului răspândirii coronavirusului COVID-19 a fost iniţiată de parlamentarii PSD Marcel Ciolacu, Paul Stănescu, Robert Cazanciuc, Cosmin Radu Preda şi Alfred Simonis.

„Cadrele didactice, precum şi personalul didactic auxiliar şi personalul nedidactic din învăţământul preuniversitar şi universitar de stat, din învăţămantul particular acreditat şi din unităţile de învăţământ preuniversitar inflinţate în structura instituţiilor de învăţământ superior, vor primi un stimulent de risc în cuantum de 2.000 de lei lunar, respectiv de 1.500 de lei lunar acordat pe toată durata stării de alertă şi a stării de urgenţă, pentru implicarea şi expunerea în faţa riscului răspândirii coronavirusului COVID-19”, conform proiectului de lege.

De asemenea, propunerea de lege a PSD prevede că în stimulentuI de risc acordat „nu se cuprinde în baza lunară de calcul a contribuţiei de asigurări sociale, contributiei de asigurări sociale de sănătate, respectiv al contribuţiei asiguratorii pentru muncă, reglementata la titlul V «Contribuţii sociale obligatorii» din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare”.

Totodată, conform iniţiativei, în termen de 15 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Guvernul va emite normele de aplicare ale prezentei legi.

Premierul Ludovic Orban a afirmat, luni, că bugetul nu-şi mai poate permite nicio creştere a cheltuielilor în momentul de faţă şi a făcut apel la toate forţele politice să nu sprijine în Parlament rapotul adoptat de comisiile de buget-finanţe, deoarece acest lucru va avea consecinţe nefaste asupra economiei,

„Bugetul nu-şi mai poate permite nicio creştere a cheltuielilor în momentul de faţă. În urma zilei negre de la Parlament în care PSD-iştii din Comisia de finanţe au adoptat nişte modificări la ordonanţa de rectificare la ora actuală România se află într-un  pericol extrem de mare. Fac apel către toate forţele politice să nu sprijine în Parlament rapotul adoptat de Comisia de buget-finanţe pentru că asta va atrage consecinţe nefaste pentru economia românească, inclusiv pentru capacitatea României de a atrage investiţii, fonduri europene, de a fi considerat un partener solid. Ori cred că e de ajuns şi trebuie pus punct acestui mod de a face politică”, a explicat şeful Executivului. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.