Deputatul USR Emanuel Ungureanu susţine că a depus plângere penală la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva ministrului Sănătăţii, Alexandru Rafila, pentru că îl menţine în funcţie pe actualul manager al Spitalului Sfântul Spiridon din Iaşi, Dan Dimofte.
Emanuel Ungureanu a afirmat miercuri, la Iaşi, într-o conferinţă de presă susţinută în faţa Spitalului Sfântul Spiridon, referindu-se la cazul stimulatoarelor cardiace refolosite după ce au fost recoltate de la persoane decedate, că nu doar medicul Dan Tesloianu este vinovat, ci toţi cei care ştiau că se practică acest lucru.
Deputatul USR afirmă că la Iaşi a fost un război între două găşti, care au ştiut că se întâmplă lucruri grave, dar au tăcut.
Evenimente
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”Ce au făcut managerii de la spitalul din Iaşi din ultimii ani? Dincolo de ceea ce aţi auzit în spaţiul public despre medicul Dan Tesloianu, actualul manager Dan Dimofte a avut atribuţii directe în supravegherea actului medical încă din anul 2018. El nu poate fi exclus din răspunderea pe care o are. Eu vă spun că şi la operaţiile de cataractă din acest spital s-au refolosit dispozitive, unele şi de 40 de ori, când acestea trebuiau utilizate o singură dată. Catastrofa care s-a declanşat aici brusc are la bază un război între găşti care au ştiut că se întâmplă aceste lucruri grave şi au tăcut. Responasbilii de dezastru sunt toţi cei care au ştiut despre aceste nereguli şi au tăcut”, a afirmat deputatul USR, Emanuel Ungureanu.
El a precizat că Dan Dimofte i-a reclamat pe medicul Tesloianu şi pe fostul manager al spitalului Ioan Bârliba ca să îi ia locul, nu pentru că îi păsa de pacienţi.
”Dacă pe fostul director medical Dimofte îl interesa soarta pacienţilor ar fi spus în 2019 despre nereguli. Au tăcut toţi, s-au certat între ei pe şpagă şi acuma o gaşcă se preface că nu ştia ce face cealaltă gaşcă. Toate găştile de aici ştiau că se luau dispozitive de la pacienţi morţi, pentru că le luau din alte centre universitare. Şi Timişoara ştia, şi Clujul ştia. Probleme nu sunt doar la Iaşi, ci şi în alte spitale. Doctorul Tesloianu nu făcea ceva ce nu ştiau ceilalţi că se face. Tesloianu nu este primul care ar lua şpagă. Parchetul General a spart o bubă şi e bine că face asta, dar să nu se oprească aici. Nu ne facem bine dacă îi lăsăm pe cei care fac inspecţiile şi controalele de la Casa de Asigurări să nu răspundă în faţa legii”, a mai afirmat deputatul Ungureanu.
El a anunţat că în cursul zilei de marţi a depus plângere penală la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva Ministrului Sănătăţii Alexandru Rafila pentru că ”îl menţine ilegal în funcţie pe actualul manager al Spitalului Sfântul Spiridon din Iaşi, Dan Dimofte”.
De asemenea, deputatul USR a anunţat că a depus plângere împotriva directorului general economic al Ministerului Sănătăţii, Georgeta Bumbac, pentru că nu a informat ministrul timp de mai multe luni privind datoriile foarte mari ale spitalului ieşean.
”Am depus plângere şi împotriva fostului director executiv al DSP Iaşi Liviu Stafie pentru că nu a luat măsuri atunci când a fost informat cu privire la resterilizarea unor dispozitive medicale, atenţie, nu doar pentru pacienţii cu afecţiuni cardiace. La Iaşi, la secţia de Oftalmologie ani de zile s-au restilizat casetele de unică folosinţă pentru pacienţii cu cataractă. Ieşenii sunt în pericol şi asta trebuia să spună din anul 2000 până azi Corpurile de Control de la CASS Iaşi, dar şi de la Ministerul Sănătăţii”, a mai afirmat deputatul Emanuel Ungureanu.
Potrivit acestuia, blocurile operatorii de la spitalul din Iaşi nu au mai fost reabilitate corespunzător din anul 2000.
”Este vorba de un document oficial care spune că pacienţii care vin aici nu sunt în siguranţă din cauza unor grave neglijenţe a tuturor managerilor care au condus acest spital din anul 2000 şi până azi. Cum a primit această unitate medicală autorizaţia de funcţionare dacă nu îndeplineşte condiţiile de funcţionare în blocurile operatorii? Cum s-au realizat controalele încrucişate coordonate de Inspecţia Sanitară de Stat? Vorbim de risc crescut de infecţii nozocomiale. Aici este raiul bacteriilor”, a adăugat deputatul USR, Emanuel Ungureanu.
Parchetul General a anunţat săptămâna trecută că a continuat cercetările şi a extins urmărirea penală faţă de doi medici şi un fost manager de spital din Iaşi, în cazul stimulatoarelor cardiace prelevate de la cadavre. Procurorii au instituit sechestru pe mai multe bunuri şi sume de bani.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.