Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, anunţă că s-au inventariat materialele sanitare, dar şi stocurile de vaccin anti-tetanic şi anti-hepatitic A în Spitalul de Urgenţă Galaţi, judeţ afectat de inundaţii. Rafila precizează că ministerul este pregătit că acorde sprijin şi materialele necesare unităţilor sanitare din zonele afectate.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
„Nu ni s-au cerut ajutoare în mod explicit, am verificat la Spitalul de Urgenţă din Galaţi, există toate materialele necesare pentru secţia de terapie intensivă, au astfel de materiale. Am inventariat stocurile de vaccin anti-tetanic şi anti-hepatitic A, aşa că, din punctul ăsta de vedere, noi suntem pregătiţi să le furnizăm colegilor din teritoriu toate materialele de care au nevoie sau le solicită, suntem pe recepţie”, a declarat Alexandru Rafila sâmbătă după amiază, într-o intervenţie telefonică la Antena 3.
În ceea ce priveşte asigurarea transportului pacienţilor din zonele afectate către unităţile sanitare în condiţiile în care unele drumuri au fost rupte, ministrul Sănătăţii a precizat că ambulanţele nu pot trece pe drumurile inundate.
Evenimente

24 septembrie - Eveniment News.ro – ROINVEST - Ediția a V-a Parteneri: ARB, CEC Bank, ROCA, TeraPlast, ACUE
30 septembrie - Eveniment Profit.ro E-Commerce – Provocările creșterii pe o piață cu concurență tot mai dură - Ediția a V-a - Parteneri: CEC Bank, ContentSpeed, ARB
7 octombrie - Eveniment Profit Energy.forum - Ediția a VIII-a. Parteneri: Raiffeisen Bank, ACUE
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania. Parteneri: ARB, CEC Bank, Garanti BBVA, Raiffeisen Bank, Philip Morris
„Transportul eventualilor pacienţi către spitale trebuie realizat de către colegii de la Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, ei au mijloacele tehnice cu care pot să asigure acest lucru vă daţi seama că ambulanţele nun pot să traverseze drumuri inundate sau pe care există astfel de probleme legate de transport, dar coordonarea există şi sper să nu fie niciun fel de probleme pentru cei care au nevoie de asistenţă medicală”, a precizat ministrul.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.