Şase persoane s-au intoxicat, marţi seară, în judeţul Maramureş, cu o substanţă pentru deparazitarea animalelor. Două femei însărcinate sunt inconştiente şi intubate.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

UPDATE: ”În această seară, la ora 19.52, o persoană a sesizat 112, cu privire la  faptul că o tânără însărcinată acuză dureri şi se află în stare de inconştienţă. Personalul medical s-a deplasat în localitatea Groşii Ţiblesului, unde au fost identificate două tinere, ambele însărcinate, în stare gravă de sănătate”, a transmis, marţi seară, IPJ Maramureş. 

Sursa citată a precizat că la faţa locului a fost dirijat şi un echipaj al Poliţiei care, din primele verificări efectuate, a constatat faptul că un bărbat, concubinul uneia dintre tinere, ar fi efectuat o dezinsecţie. 

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Cele două persoane au fost transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. 
 
Poliţiştii continuă verificările pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs incidentul.

ŞTIRE INIŢIALĂ: ”Echipajul CBRN din cadrul ISU Maramureş intervine alături de pompierii din Târgu Lăpuş şi echipajele medicale TIM şi EPA SMURD în localitatea Groşii Ţibleşului, unde două persoane de sex feminin, însărcinate, s-au intoxicat cu o substanţă pentru deparazitarea animalelor din gospodărie”, a transmis, marţi seară, ISU Maramureş.

Sursa citată a precizat că ambele persoane sunt inconştiente şi intubate şi sunt transportate la UPU Baia Mare. La faţa locului se află şi echipaje din cadrul SAJ Maramureş.

”Celelalte 4 persoane aflate în aceeaşi locuinţa vor fi transportate de către pompieri şi echipajul medical la CPU Târgu Lăpuş pentru monitorizare”, a mai transmis sursa citată.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.