O firmă din Râmnicu Vâlcea a primit amendă din partea Poliţiei Locale, după ce un angajat al acesteia a fost filmat în timp ce goleşte un tomberon cu gunoi pe jos, lângă un punct de colectare a deşeurilor, iar cel care a realizat filmarea a postat-o pe Facebook.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
În imaginile postate pe reţeaua de socializare se vede cum un bărbat trage după el un tomberon cu gunoi, pe care îl goleşte pe jos, într-o parcare în dreptul unor scări şi în apropierea unei staţii de colectare selectivă a deşeurilor. Totul s-a întâmplat cartierul Ostroveni –din Râmnicu Vâlcea, lângă faleza râului Olăneşti.
După apariţia imaginilor pe Facebook, în cursul zilei de miercuri, poliţiştii locali s-au autosesizat şi au demarat cercetări pentru identificarea autorului.
”În cursul aceleiaşi zile, poliţiştii locali au identificat drept vinovat de încălcarea prevederilor HCL nr. 396/2019 agentul economic Oltenia Arena Sport, cu punct de lucru în zona ”Cina” din Ostroveni, căruia i-a fost aplicată o amendă contravenţională în valoare de 500 de lei”, transmite Primăria Râmnicu Vâlcea într-un comunicat remis News.ro.
Municipalitatea recomandă cetăţenilor oraşului ca în cazul în care observă astfel de fapte să le anunţe la TelVerde 0800 809 809 – apel gratuit, astfel încât Poliţia Locală să poată interveni cât mai operativ pentru sancţionarea unor astfel de abateri.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.