Ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila a declarat într-un interviu acordat News.ro că peste 500 de medici şi asistenţi s-au înscris pentru a fi voluntari în Turcia. În acest sens, au fost deja organizate echipele care ar putea pleca. Acest ajutor medical nu poate fi însă oferit decât dacă autorităţile din Turcia solicită acest lucru, ceea ce, până în momentul de faţă, nu s-a întâmplat. În acelaşi timp, au fost strânse şi cantităţi importante de medicamente, urmând ca săptămâna viitoare autorităţile române să găsească o soluţie astfel încât acestea să ajungă acolo unde este nevoie de ele.
„Sunt cu siguranţă mai mult de 500, încă din prima zi au depăşit 250, pe mine într-un fel m-a impresionat acest lucru, că solidaritatea corpului medical s-a manifestat imediat, am avut sprijin direct de la CNA care a acceptat foarte rapid să promoveze două mesaje importante de la Ministerul Sănătăţii în contextul situaţiei din Turcia şi Siria, respectiv înscrierea personalului medical ca voluntar şi donarea de sânge. Eu am luat legătura încă din primul moment cu autorităţile turce, atât cu ambasadorul Turciei în România cât şi cu ambasadorul României la Ankara, am contactat ambasadorul României în Siria şi toată lumea încearcă să ajute.
Am făcut un apel la producători de medicamente, deja s-au înscris, deja au trimis sau sunt pe punctul de a trimite cantităţi importante de produse farmaceutice, de medicamente, şi în această săptămână ne vom concentra pe modalităţile de transmitere a acestor ajutoare către cei care au nevoie din Turcia, dar şi din Siria.
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Noi nu putem să trimitem echipele medicale decât la solicitarea autorităţilor turce, această solicitare nu a venit până în momentul de faţă, dar este bine să putem să ne mobilizăm şi să ne arătăm solidaritatea pe de o parte, iar dacă va fi nevoie, echipe medicale formate din medici chirurgi, anestezişti, asistenţi medicali să se poată deplasa acolo, secretarul de stat din Ministerul Sănătăţii, domnul Vişan, a şi organizat aceste potenţiale echipe, dar e bine ca orice deplasare să se facă în cadrul mecanismului european de ajutorare a celor de acolo şi bineînţeles numai la solicitarea autorităţilor turce.
În plus, mai este şi problema legată de securitatea personalului în timpul acestor deplasări, aşa că nu putem decât să ne oferim disponibilitatea în acest moment şi dacă vor fi solicitări în acest sens, le vom duce la îndeplinire”a declarat Ministrul Sănătăţii.
Pe lista voluntarilor s-au înscris medici din toată ţara, şi din toate specialităţile. Deşi au anunţat intenţia de a ajuta în Turcia, pe listă nu se află şi medici rezidenţi. Medicii şi asistenţii vor putea pleca să-şi ajute colegii din spitalele din Turcia cel mai probabil după ce va fi cât de cât stabilizată situaţia legată de dezastrul umanitar şi sanitar, mai spune Alexandru Rafila.
„Sunt din toată ţara, medici de diverse specialităţi, atât chiruirgicale cât şi specialităţi medicale, asistenţi medicali, nu am putut să înscriem şi medici rezidenţi cu toate că şi din rândul rezidenţilor a existat o mare dorinţă pentru o eventuală participare la această acţiune voluntară.
În momentul în care am mers la ambasada Turciei şi am semnat şi eu în cartea de condoleanţe, aşa cum au făcut-o foarte mulţi colegi din guvern sau din structurile statului român, ambasadorul Turciei în România mi-a mulţumit personal pentru dorinţa arătată de colegii din sistemul de sănătate de a ajuta victimele din Turcia. Mai târziu probabil, după ce această nenorocire va fi cât de cât rezolvată din punctul de vedere al dezastrului umanitar şi sanitar, pentru că despre asta discutăm, sperăm să putem să colaborăm cu prietenii noştri din Turcia”, a explicat ministrul.
Spitalele de urgenţă din ţară, inventariate pentru a putea fi stabilit un număr de locuri pentru pacienţi cu multiple răni din Turcia. În Capitală există disponibile câteva zeci de locuri, spune ministrul.
„Acest lucru trebuie să se desfăşoare numai pe baza unei solicitări exprese, noi am încercat să inventariem să vedem, am făcut lucrul ăsta în principalele spitale de urgenţă din ţară, să vedem dacă avem locuri, am inventariat suficient de multe locuri pentru pacienţii politraumatizaţi care ar avea nevoie eventual de transfer în ţara noastră. Suntem la dispoziţia celor din Turcia, dacă ne solicită.
În Bucureşti, la principalele spitale de urgenţă, sunt câteva zeci de locuri care sunt disponibile pentru acest tip de pacienţi. Dacă vor exista astfel de cerinţe, vreau să vă spun că mobilizarea la nivelul statelor membre din UE a fost extrem de puternică, în plus Israelul, Statele Unite au trimis echipe acolo şi lucrul ăsta demonstrează că în situaţii de criză solidaritatea primează, iar victimele, inclusiv cele din Siria, trebuie să beneficieze şi ele de ajutor umanitar”, a precizat ministrul Sănătăţii pentru News.ro.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...